blog-logo

Dacă Dumnezeu îți mai dă o viață, tu ce ai alege? Ramona Ghețău a ales pictura!

Dacă Dumnezeu îți mai dă o viață, tu ce ai alege? Ramona Ghețău a ales pictura!

Despre Ramona se pot povesti multe. A urmat Școala de Artă nr. 26 din Brașov, în gimnaziu a trecut la secția plastică. A studiat grafică, pictură și sculptură. La maturitate drumurile au dus-o spre medicină.

În 2015 în urma unui accident vascular a paralizat. A încercat totuși să fie activă și a lucrat până în 2018, când s-a pensionat. Pensionarea i-a adus câteva întrebări, ce să facă, spre ce să se orienteze. Și în 2020 a redescoperit pictura. Consideră că această activitate îi dă independență.

Prin pictură și-a găsit forța de a merge mai departe. Niciodată nu a crezut că poate face și altceva decât medicină. Pictura îi oferă liniștea și astfel poate oferi o bucățică din sufletul ei, bucuria de a trăi.

În cei doi ani de când a reluat pictura, și-a perfecționat stilul iar creațiile ei par că au viață.

A avut până acum trei expoziții, cea mai recentă s-a aflat în foaierul Filarmonicii din Brașov.

Într-o zi de primăvară, am poposit în atelierul ei, ne-a primit cu drag și bucurie. Lumina difuză crea o atmosferă de adevărat atelier al unui artist plastic. Pe un perete, mi-a atras atenția un tablou pictat de profesorul meu de desen, pictorul brașovean Octavian Sassu Ducsoara. M-a bucurat această descoperire. Atelierul amenajat în living-ul generos al casei, cu ieșire spre o verandă parcă venită din alte timpuri, păzită strașnic de câinele casei. Scările ce duc la etaj au devenit prin grija soțului Ramonei, un fel de muzeu, de expoziție a artistei. Culori, flori, peisaje, pictate unele din amintiri, altele din imaginație.

Atacul vascular a dus-o pe Ramona în imposibilitatea de a avea singură grijă de ea, de a se deplasa, doar mâna dreapta o poate folosi, dar cu pauze mari din cauza oboselii permanente. Este uluitor să o privești cum pictează, cu câtă ușurință, parcă toată suferința i se șterge de pe chip. 

Cum am cunoscut-o eu pe Ramona? Am învățat să iau din mediul online ce este mai bun, să cunosc oameni talentați, să călătoresc în lumi noi. Privind o serie de tablouri, am dorit să cunosc omul din spatele lor. Va spun mereu, nu sunt talentată la pictură, cu atât mai mult admir și recunosc talentele din această artă. I-am scris, am vrut să o cunosc, și i-am propus o expoziție. Atunci când trebuie, ușile se deschid, și în aceeași zi mi-a fost aprobată expoziția Ramonei la Coresi la Ludotecă. A fost un vernisaj inedit, dorind să respectăm restricțiile din acea vreme, aveam voie doar 6 persoane deodată, am făcut vernisaj din jumătate în jumătate de oră, pentru a putea cuprinde mulțimea de prieteni pe care trebuie să vă spun că Ramona îi are. Este un om iubit de familie, de prieteni, de vecini, de comunitate.

Ne-a permis să o filmăm cât pictează un tablou.

Școala generală ai urmat-o la arte plastice, povestește-ne te rugăm

Ramona: În clasa I, mama a vrut să fac pian, m-a înscris la pian, nu mi-a plăcut deloc, o să fiu foarte sinceră, am început să chiulesc de la pian, noi dădeam în fiecare an examen, în clasa a 4-a m-am hotărât să greșesc niște note și nu am intrat în clasa a 5-a la pian. În clasa a 5-a, ca să nu plec din școală, am dat examen la arte plastice și am intrat, și din clasa a 5-a am început să pictez, să fac grafică și sculptură, mi-a plăcut cel mai mult să sculptez și apoi grafica, pictura nu mi-a plăcut, nu zicea nimeni că am talent.

Alte articole:   Ministerul Finanțelor: Datoria guvernamentală a României, la 50% din PIB în luna mai   

Pur și simplu am boicotat examenul, am greșit intenționat ca să nu întru la pian.

Părinții tăi provin din lumea artelor?

Ramona: Tatăl meu cânta la saxofon și mama a cântat în cor. Dar eu nu le-am semănat, nu am avut talent, nu am fost atrasă de muzică, de studiul pianului. Nu pot să uit că eu am greșit intenționat acele note ca să nu iau examenul, mama mea nici nu știe acest lucru, o să îl afle acum din interviu. Mama are 80 de ani, nu cred că acum se mai supără pe ce am făcut în urmă cu mulți ani.

Mai departe, de la arte, spre ce liceu te-ai îndreptat?

Ramona: Am urmat liceul Andrei Șaguna, școala 26 era lângă liceul Andrei Șaguna și cam toți de la școala 26 visau să ajungă la acel liceu, îi vedeau pe elevii de liceu și doreau să fie ca ei. Am intrat. Se întâmpla în anul 1989.  La liceu nu am mai boicotat niciun examen. Nu pot spune că am fost un copil foarte silitor, eram așa pe undeva pe la mijloc.

Când ai decis că vrei să urmezi medicină?

Ramona: Medicină am vrut de când eram copil, mi-a plăcut din totdeauna. Am avut o doctoriță de familie, care acum este în America, când eram copil o admiram mereu și de atunci am prins eu drag de medicină și mi-am dorit să fiu ca ea. Am avut un idol. Mama mea s-a bucurat când am anunțat că doresc să urmez medicină. Am urmat facultatea de medicină la Cluj, după 2 ani m-am mutat la București, Clujul era prea departe. Deja îl cunoșteam pe soțul meu, și ne vedeam foarte rar din cauza distanței. El era în Brașov și atunci m-am mutat în București la facultate ca să ne putem vedea mai des. Soțul meu este inginer.

Cum a fost copilăria ta?

Ramona: Știu că am fost un copil destul de zbuciumat, mergeam foarte mult cu bicicleta, am și fost la concursuri, am câștigat un concurs de ciclism în școala generală, unde am ieșit pe locul 1, și am făcut înot de performanță până la 14 ani, din clasa 1 până în clasa a 8-a.

Aveai vreun hobby în perioada facultății?

Ramona: În principiu nu, pentru că nu aveam timp, nu ai timp nu ai hobby.

Prietenii tăi mi-au povestit că ai fost un medic devotat pacienților și că nu conta ora din zi sau din noapte, când aveau nevoie de tine, erai acolo.

Ramona: Telefonul meu era mereu deschis, nu îl închideam niciodată. Răspundeam oricând la telefon la solicitări. Eu am început că medic de familie în Săcele, apoi am fost în  Brașov angajată la 2 cabinete, din Brașov am plecat la Făgăraș un an, iar de acolo am plecat în Rupea, unde am reușit să am cabinetul meu, în 2013 am făcut primul accident vascular, de atunci am afazie, mai apoi m-am hotărât să vând cabinetul să nu mai fac naveta pentru că era foarte departe, 70 de km dus 70 km întors.

Alte articole:   Accident pe strada Hărmanului, duminică noapte

Când ai început să pictezi? De ce pictură?

Ramona: În 2020. Am început cumva accidental. Am văzut la sora mea un tablou frumos pictat de ea, și am întrebat-o cum de a pictat așa frumos, pentru că știam că nu făcuse niciodată vreun curs de pictură, mi-a răspuns că a văzut la televizor, i-a plăcut și așa s-a decis. Și atunci am zis și eu, că eu de ce nu pot să pictez. Am ajuns acasă și l-am rugat pe soțul meu să îmi cumpere o pânză, pensule și culori și m-am apucat să pictez.

AVC e accident vascular, eu nu cunosc prea bine, care este cauza unui AVC și ce simți?

Ramona: Am avut lupus, lupusul e o boală care face cheaguri, am avut pe artera cerebrală trei cheaguri mari de tot, și ele au cauzat paralizia pe partea stânga, partea stânga nu pot să o mișc. m-am recuperat destul de bine față de cum mă așteptăm.

Cum te descurci să pictezi? E totuși dificil, sau cel puțin așa îmi imaginez eu

Ramona: Doamna Magda (doamna care o ajută pe Ramona) mă ajută, îmi pune tot lângă mine și eu așa pot picta singurică. Mă descurc cu culorile. Eu doar mâna dreaptă o pot folosi, stânga nu o pot folosi, o pot doar ridica puțin. În mod normal recuperarea e după un an, la mine au trecut 6 ani, nici nu am crezut că pot nici atât să fac. Când am văzut că la mâna stângă am reușit de curând să mișc un deget, mi-a venit să plâng. Am oameni in jurul meu care mă ajută, soțul meu, Cătă, stă mereu după mine cu tot ce am nevoie. Am un soț minunat, este un exemplu pentru multă lume. M-a dus și la călărie timp de trei ani. Călăria mă ajută pentru echilibru.

Povestește-ne, te rog, experiență pe care ai avut-o de curând cu schiatul în Poiana Brașov

Ramona: A fost foarte fain. Mi-a făcut Cătă o surpriză extraordinară. Am văzut la televizor că există posibilitatea că persoanele cu dizabilități să poată schia într-un scaun special. Erau la Vatra Dorului, și i-am spus că vreau și eu, după o săptămâna a auzit Cătă la radio că vin și în Brașov. Vin cu scaune speciale cu schiuri și cu spătar ca să te poate duce, un schior stă în spatele tău și te împinge. Senzația să văd pârtia a fost extraordinară. Eu am mers și înainte cu schiurile. Pe acea pârtie am mai fost la vârsta de 14 ani. A fost fain. Drumul a durat câteva minute, am făcut două ture.

Înainte să mergem în Poiană, îmi spune Cătă că trebuie să îmi cumpere o geacă mai groasă, deși aveam una, el dorea să îmi iau una nouă. Mi-a probat ghetele, și a anunțat-o pe doamna Magda să nu vină că stă el cu mine, are liber. Dimineața la 8 m-a trezit, ca să plecăm. Și că trebuie să ajungem la 11, eu nu știam unde merg, mi-a mai făcut surprize, dar nu așa mari ca asta. M-am prins că mergem în Poiana. Îmi spunea că mă duce într-un loc minunat. Am ajuns în Poiana, și acolo un prieten de al lui m-a întrebat dacă nu vreau să schiez. Eu credeam că face mișto de mine, dar am zis că dacă vreau să schiez trebuie să ajung pe pârtie. Și așa a fost. Când am ajuns pe pârtie, când am văzut scaunul, atunci am realizat ce se întâmplă. Am schiat, mi-a fost frică prima dată, dar a doua nu mi-a mai fost. Am avut o exerienta deosebită. Erau multe persoane ca mine. Am avut o zi fericită.

Alte articole:   Adormirea Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri în această zi de sărbătoare

Nu există limită pentru curaj, am zis ce mai am de pierdut? O fac și pe asta

Mi-am propus să sar și cu parapanta. 

Ramona tu nu ai suflet de medic, tu ai suflet de artist, artiștii au această doză de nebunie pe care o ai.  Din momentul în care ai început să pictezi, lucrările ți-au fost expuse, picturile tale sunt vii, trăiesc, mișcă, respiră, dansează, se rotesc. Ce simți când pictezi?

Ramona: În general când pictez sunt în acel loc, dacă pictez Veneția sunt acolo, dacă pictez pădure sunt acolo în pădure, mă transpun în tablou. Eu nu stau în pat, eu sunt peste tot, sunt în acele locuri pe care le pictez. Trăiesc prin tablou.

Care a fost prima ta expoziție?

Ramona: Cea pe care mi-ai făcut-o tu, la Coresi, în 2020, în 30 septembrie, când am avut acel vernisaj din jumătate în jumătate de ora, că să poată veni toți prietenii mei la expoziție, erau interdicții și trebuia să le respectăm. A urmat expoziția la centrul de recuperare. Și acum mai am acolo la ei. În primăvară am avut expoziția de la Filarmonica.

Care sunt culorile pe care le preferi în pictură?

Ramona: În general albastru, pur și simplu îmi place cerul albastru, cerul de primăvară, acel albastru îmi place. Mă uit de aici de unde stau, spre terasă și admir cerul și norii.

Dacă stau și mă gândesc totuși din familie vine talentul, deoarece îl am în familie pe pictorul Octavian Sassu Ducsoara.

Ai vreun regret în viața asta?

Ramona: Doar că m-am îmbolnăvit, că nu mai pot să merg unde vreau, sunt fericită că am oameni care mă iubesc, și îi am lângă mine. Oricum am făcut mai multe lucuri de când m-am îmbolnăvit decât înainte când eram sănătoasă. Înainte doar munceam, munceam non stop, nu aveam timp nici să mor. Nu contează, trebuie în viață să faci tot ce vrei, să îți faci bucuriile. Le spun tuturor să trăiască, să aibă timp să trăiască, nu știi când se termină tot și constați că nu ai făcut nimic pentru tine, deci să trăiască.

Mulțumim Ramona!

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.