
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a confirmat faptul că, în această dimineață, au loc percheziții de către reprezentanții Direcției Generale Anticorupție la Poliția Locală, la departamentul Disciplină în Construcții.
Vă reamintim faptul că, în urmă cu un an, Poliția Locală Brașov a intrat într-un amplu proces de restructurare sub înaltul patronaj al primarului Allen Coliban, prin consilierul personal Radu Dascălu (socrul vestitutului Marian Godină), care este polițist pensionar.
UPDATE – Potrivit News.ro, doi agenţi sunt suspectaţi că au luat mită, ei fiind audiaţi. Doi poliţişti cu funcţii de execuţie sunt suspectaţi de infracţiunea de luare de mită, în legătură cu verificări pe linia respectării unor autorizaţii şi parametri în ceea ce priveşte realizarea unor construcţii, conform datelor furnizate News.ro de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Claudiu Sandu.
La ora transmiterii acestei ştiri, cei doi poliţişti locali, care au calitatea de suspecţi, sunt audiaţi. În dosar sunt, de asemenea, audiate şi alte persoane, care ar fi dat celor doi poliţişti locali sume de bani sau diverse bunuri pentru ca aceştia să nu constate şi că nu ia măsuri cu privire la inadvertenţele dintre parametrii prevăzuşi în autorizaţii şi construcţiile realizate fizic.