blog-logo

Alexandra Crivineanu (PSD): „Administrația USR nu pune preț pe elevii valoroși ai Brașovului”

Alexandra Crivineanu (PSD): „Administrația USR nu pune preț pe elevii valoroși ai Brașovului”

Bani de la municipalitate pentru Brașovul de 10.

Liderul de grup al consilierilor locali social-democrați de la Brașov atrage atenția asupra faptului că Primaria Brașov nu susține performanța școlară și refuză să îi sprijine pe elevii brașoveni cu rezultate academice deosebite.
Potrivit acesteia, conducerea Primăriei este deconectată de la problemele oamenilor și refuză să ia măsuri pentru sprijinirea acestora, lipsa implicării aparatului administrativ coordonat de Coliban și Boghiu lovind direct în educația copiilor.

Pentru că starea de alertă a trecut și pentru că semestrul al II-lea al acestui an școlar se desfășoară în normalitate, cu prezența fizică la cursuri, propun Primăriei Brașov să se gândească la un eveniment de premiere a performanței în educație pentru anul școlar 2021-2022.
După ce administrația USR a refuzat anul trecut (în repetate rânduri) premierea elitelor în învățământ, motivația doamnei viceprimar Boghiu fiind că performanța a fost greu de evaluat, solicit Primăriei Brașov ca anul acesta să găsească resursele necesare pentru ca elevii de 10 ai orașului nostru să fie premiați și felicitați pentru meritele deosebite la învățătură.
Este imperios necesar ca primarul Coliban și viceprimarul Boghiu să înțeleagă că investiția în educație trebuie să fie o prioritate absolută pentru Brașov. O societate care nu își recunoaște și care nu își încurajează elitele nu va putea progresa. Mai ales tinerii care fac performanță în comunitățile lor.
Tocmai de aceea, propun ca, pe lângă reluarea obiceiului premierii an de an a elevilor din clasele V-VIII cu rezultate deosebite la învățătură (obicei întrerupt de noua administrație) să fie acordate premii – sume de bani pentru elevii brașoveni care vor obține media 10 la Evaluarea Națională (2000 lei), pentru șefii de promoție (2100 lei) și pentru cei care vor obține nota 10 la Examenul de Bacalureat (2200 lei).
Am convingerea că Primăria va identifica, împreună cu departamentele de specialitate, în cel mai scurt timp, sursele de finanțare pentru aceste premii, astfel încât procedurile de acordare să fie gata până la finalul anului școlar în curs.
Le atrag atenția Primarului Coliban și Viceprimarului Boghiu că un Brașov de 10 poate fi construit și susținut numai prin implicare, determinare, coerență și viziune.
De asemenea, atragerea mediul privat în sprijinirea educației și a tinerilor ce reprezintă viitorul orașului nostru este un alt pion important ce poate fi luat în calcul, în asigurarea surselor de finanțare
.” spune Alexandra Crivineanu.

Alte articole:   Tichete sociale de 500 de lei pentru elevi. Cererile se depun în prima zi de şcoală

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.