blog-logo

1,4 milioane de români lucrează la negru

1,4 milioane de români lucrează la negru

Casa de avocatură ONV Law a transmis că de la jumătatea acestei luni controalele asupra operatorilor economici vor fi intensificate, conform Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Scopul acestor verificări este identificarea companiilor care încalcă legea, iar munca nedeclarată este principala ţintă a autorităţilor, fenomen prin care este prejudiciat bugetul de stat, conform unei analize ONV LAW. 

Pe de altă parte, autorităţile fiscale intenţionează să combată şi munca subdeclarată, denumită şi „munca la gri”, prin care sunt disimulate remuneraţiile nete acordate salariaţilor, acestea fiind în realitate mai mari faţă de cele stipulate în documentele financiar – contabile. 

La nivel naţional, doar în săptămâna 25 februarie – 03 martie, au fost efectuate 2.642 de astfel de controale, potrivit raportărilor Inspecţiei Muncii, iar cuantumul amenzilor se ridică la 2.656.100 de lei.

Alte articole:   24% dintre angajaţi spun că lucrează exclusiv „remote”. Mulți spun s-ar întoarce la birou dacă angajatorii ar acorda beneficii

Cele mai frecvente abateri constatate de organele de control au fost:   – primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă; – primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor de muncă part-time; – neacordarea sporurilor de repaus săptămânal, spor de noapte, lipsa compensării cu zile libere sau spor pentru muncă prestată în zile de sarbatoare legală; – nerespectare măsurilor organizatorice sau de igienă pentru prevenirea infectării cu virusul Sars-Cov-2; – lipsa revizuirii evaluării riscurilor în contextul infectării cu noul coronavirus.   Potrivit raportărilor Consiliului Fiscal, în România, circa 1,4 milioane de persoane lucrează fără forme legale. Domeniile, în care aceste fenomene sunt tot mai des întâlnite, sunt construcţiile, serviciile de protecţie şi pază, în rândul atelierelor auto sau comerţ.

Alte articole:   24% dintre angajaţi spun că lucrează exclusiv „remote”. Mulți spun s-ar întoarce la birou dacă angajatorii ar acorda beneficii

Principalele recomandări ale specialiştilor ONV LAW pentru angajatori:

  – Companiile trebuie să aibă bine organizată întreaga documentaţie, inclusiv dosarele de personal, să fie la zi cu evidenţele ţinute şi cu îndeplinirea obligaţiilor declarative şi de plată.   – Acestea trebuie, de asemenea, să colaboreze cu inspectorii, punând la dispoziţie cu promptitudine informaţiile şi documentele solicitate, într-o manieră ordonată şi facil de înţeles, iar personalul responsabil să fie disponibil pentru a furniza orice explicaţii necesare.   – Atitudinea cordială, binevoitoare, în vederea clarificării oricăror aspecte sesizate, este esenţială.   – De asemenea, la finalul acţiunii de inspecţie fiscală, companiile trebuie să dea curs posibilităţii de formulare a unei opinii faţă de concluziile inspecţiei sau participare într-o audienţă.     – În cazul în care se consideră că eventuale măsuri sau sancţiuni dispuse în urma inspecţiilor efectuate de autorităţile competente sunt nefundamentate, companiile trebuie să contacteze în cel mai scurt timp specialiştii pentru a se asigura că se respectă termenul de contestare. 

Alte articole:   24% dintre angajaţi spun că lucrează exclusiv „remote”. Mulți spun s-ar întoarce la birou dacă angajatorii ar acorda beneficii

Sursa: adevarul.ro

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.