blog-logo

Se caută recenzori pentru Recensământul din acest an. Câți bani se dau?

Se caută recenzori pentru Recensământul din acest an. Câți bani se dau?

Direcția de Statistică caută recenzori pentru Recensământul populației și locuințelor, care va avea loc în acest an.

Pentru fiecare chestionar completat, recenzorul va primi 7 lei/recenzare persoană și 3,5 lei pentru recenzarea locuinței –

Direcţia Judeţeană de Statistică Braşov a început campania de recrutare a recenzorilor pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL). Înscrierea persoanelor care doresc să fie recenzori se face până în data de 28 februarie pe site-ul DJS Braşov, https://brasov.insse.ro/recensaminte/. (Formularul se află la adresa https://docs.google.com/forms/d/1u4564y9fJV0rUZRiKfzZja_2V7Qjnqw6Jiq8o3xxCJc/viewform?edit_requested=true).

Conform datelor transmise de către Direcția Statistică, în municipiul Brașov este necesară recrutarea a 265 de persoane pentru recenzarea față în față și a 11 persoane pentru autorecenzarea asistată.

Condițiile minime pentru înscriere sunt: studii medii și abilități de operare a unei tablete electronice.

Selecţia persoanelor va fi realizată de către Direcţia Judeţeană de Statistică Braşov, prin Unitatea Judeţeană de Implementare a Recensământului, în colaborare cu Comisia Judeţeană RPL şi Comisiile Locale RPL.

Plata personalului de recensământ, atât pentru recenzorii ARA (autorecenzare asistată), cât și pentru cei care fac recensământul față în față, se va face astfel: pentru fiecare chestionar completat, recenzorii vor primi 3,5 lei pentru recenzarea locuinței și 7 lei/recenzare persoană.

Având în vedere că trebuie recenzate toate locuințele și persoanele din municipiu Brașov, personalul de recensământ trebuie să fie dispus să lucreze după­amiază și în zilele de sâmbătă şi duminică.

Activitatea recenzorilor pentru autorecenzare asistată şi a recenzorilor prin interviu faţă în faţă, în gospodării, se va desfăşura astfel:
14 martie -15 mai 2022: Autorecenzare asistată în sedii prestabilite;
16 mai – 17 iulie 2022: Colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă în gospodării (cu ajutorul tabletelor).

Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor este o cercetare statistică de mare anvergură, care are ca obiectiv prioritar producerea de statistici oficiale naţionale şi europene, sub forma unor indicatori, în condiţii de calitate, privind numărul şi distribuţia teritorială a populaţiei rezidente, a structurii demografice şi socioeconomice, date referitoare la gospodăriile populaţiei, precum şi la fondul locativ, condiţiile de locuit ale populaţiei şi clădirile în care se situează locuinţele.

Mai multe informații despre recesământul populației puteți afla accesând https://www.recensamantromania.ro/

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.