blog-logo

Poliția Locală Brașov, razie în Triaj la o firmă care abadonase deșeuri pe domeniul public

Poliția Locală Brașov, razie în Triaj la o firmă care abadonase deșeuri pe domeniul public

Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Activitate Comercială fac controale permanente în Municipiul Brașov pentru a constata zonele insalubre de pe raza acestuia și a dispune remedierea situațiilor constatate.

În urma acestor verificări a fost identificat un teren în suprafață de 1500 mp situat pe str. Timis Triaj f.n., pe care au fost depozitate de-a lungul timpului deșeuri de toate tipurile. Au fost efectuate demersuri în vederea identificării proprietarului, care s-a dovedit a fi o societate comercială. Aceasta a fost somată să salubrizeze și să igienizeze zona, în vederea menținerii stării de curățenie.

În urma somației emise de poliția locală, societatea comercială în cauză a luat imediat măsurile necesare pentru salubrizarea și igienizarea terenului.

Alte articole:   Acoperământul Maicii Domnului - Ce nu e bine să faci astăzi sub nicio formă

Nerespectarea măsurii impuse reprezintă contravenție conform prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului, cu completările și modificările ulterioare, și se sancționează, potrivit art.96 alin.1, cu amendă contravențională de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.