blog-logo

Astăzi începe vaccinarea împotriva COVID a copiilor între 5 și 11 ani. Harta centrelor de vaccinare din județul Brașov

Astăzi începe vaccinarea împotriva COVID a copiilor între 5 și 11 ani. Harta centrelor de vaccinare din județul Brașov

Astăzi, 26 ianuarie, se dă startul vaccinării anti-COVID a copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Pentru imunizarea lor va fi folosit serul Pfizer-BioNTech, care a primit autorizarea Agenției Europene a Medicamentului (EMA) în noiembrie 2021.

Vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor mai mici de 12 ani din România se face cu singurul vaccin aprobat în acest moment pentru această grupă de vârstă – Comirnaty, vaccinul produs de Pfizer-BioNTech.

Vaccinarea copiilor se va face însă cu un vaccin pediatric, un alt tip de vaccin decât cel folosit pentru adulți.

Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile; administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile.

Alte articole:   EXCLUSIV Pedepse reduse în cazul exploziei de la Moara 7 Spice. Inculpații scapă din motive de prescripția răspunderii...

Dacă se inițiază vaccinarea la copiii care împlinesc 12 ani între administrarea celor două doze, aceștia continuă schema de vaccinare cu doza pediatrică de 10 µg.

Copiii de 11 ani și mai mici nu se pot vaccina în lipsa consimțământului informat acordat de către părinți sau de către reprezentantul legal al minorului și în lipsa efectuării triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor; modelele sunt disponibile și pe platforma națională de vaccinare, AICI.

Vaccinare cu şi fără programare 

Potrivit Centrului Naţional de Coordonare a Acţiunilor privind Vaccinarea anti-COVID-19 (CNCAV), părinţii care doresc să-şi vaccineze micuţii trebuie să le facă programare pe platforma informatică reconfigurată, utilizând propriul cont.

Alte articole:   Sorin Cîmpeanu: Toate drepturile salariale ale angajaţilor din sistemul de educaţie au fost plătite

Vaccinarea se poate face şi fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru.

La acest moment, în platforma de programare sunt configurate 220 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel național. Între acestea, șapte sunt din județul Brașov.

Harta centrelor de vaccinare este disponibilă AICI.

Potrivit cifrelor avansate de autorităţi, până luni, erau deja programaţi în platformă 3.355 de copii.

12.000 de doze de vaccin pediatric Pfizer au ajuns marți, în Brașov.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.