blog-logo

PNL îl amenință pe Coliban că nu votează bugetul dacă nu prezintă, transparent, toate informațiile

PNL îl amenință pe Coliban că nu votează bugetul dacă nu prezintă, transparent, toate informațiile

”Nu ne sunt puse la dispoziție informațiile necesare îndeplinirii mandatului în condițiile legii, prin urmare nu vom vota, în necunoștință de cauză, proiectul de buget al municipiului Brașov!”, spun consilierii locali PNL.

Aceștia au transmis un comunicat de presă în care își presintă punctul de vedere asupra documentației primită spre studiu, cu titlul de proiect de buget pe anul în curs.

Miercuri, pe 19 ianuarie, domnul primar Coliban a convocat o întâlnire cu liderii de grup PNL, USR și PSD, la care am participat, începând cu ora 19. Dânsul ne-a prezentat varianta de buget, în lipsa înmânării unor documente. A fost o discuție de o oră, în care dumnealui a citit din niște înscrisuri și cam atât. Cum era firesc, i-am cerut să ne trimită bugetul detaliat pentru a-l studia, pentru că nu puteam să ne pronunțăm așa, în grabă, asupra bugetului Brașovului, doar pe baza unei lecturi realizată de dânsul în cadrul acelei întâlniri. Am încheiat întâlnirea atunci, urmând ca a doua zi, joi, 20 ianuarie, domnul primar să ne trimită bugetul, pentru ca fiecare lider de grup să îl analizeze împreună cu colegii săi, urmând ca vineri să ne întâlnim cu toți consilierii locali, pentru a avea o discuție.

Din păcate, a doua zi, joi, nu am primit nimic, nicio informație despre buget. În acea zi au urmat alte discuții și vineri, pe 21 ianuarie, la ora 10, am primit niște pagini în Excel cu ceva extrase din buget – 8 pagini, nicidecum prezentarea detaliată a acestuia, pe capitole bugetare. În continuare, în aceeași zi, tot vineri, la ora 16, domnul primar ar fi vrut să ne întâlnim pentru buget.

Mulți dintre colegi erau la serviciu, intervalul de timp era prea scurt pentru o analiză temeinică și serioasă, astfel că, având în vedere importanța acestui proiect pentru comunitatea brașoveană, i-am solicitat domnului primar să ne revedem marți, 25 ianuarie. Apoi le-am cerut în mod expres, în mod repetat, prin e-mailuri, atât domnului primar, cât și doamnei de la Serviciul Buget să ne trimită varianta completă a proiectului de buget de venituri și cheltuieli al municipiului Brașov. Repet: tot ce ni s-a pus la dispoziție au fost 8 tabele Excel cu ceva extrase, care au fost publicate și pe site-ul Primăriei. 

Nici până azi, 25 ianuarie 2022, la ora 12.00, noi nu am primit varianta completă și integrală a bugetului. Fie domnul primar face acest lucru în mod deliberat, fie din neștiință, oricum ar fi, nu există niciun motiv legal care să justifice refuzul domnului primar de a pune la dispoziția consilierilor locali informațiile în forma solicitată.

La un moment dat, într-o exprimare destul de agresivă, dânsul mi-a transmis că „e complicat bugetul” și că „e dificil tot bugetul de 60 pagini pentru consilierii locali să-l citească”. Nu știu cum de a ajuns domnul primar la asemenea concluzii și de ce ajunge să îi desconsidere pe colegii mei consilieri locali. Nu voi accepta acest refuz și nici astfel de explicații. Datoria dânsului, potrivit prevederilor legale, este să ne transmită ceea ce-i solicităm. Să nu se aștepte că vom vota în necunoștință de cauză sau că vom vota proiectul în condițiile în care informațiile vor fi trimise cu foarte puțin timp înaintea ședinței de Consiliul Local.  

Îi reamintim domnului primar că are datoria să colaboreze cu noi, să ne pună la dispoziție informațiile necesare pentru îndeplinirea mandatului în condițiile legii, în caz contrar nu vom vota. Le-am atras atenția și dânsului, și domnului David Dragoș de la Agenția Metropolitană, că le-am solicitat documente și că acestea nu ni s-au trimis integral, în forma completă, pe care am solicitat-o. Pe 12 ianuarie, am retrimis solicitarea consilierilor locali PNL către Agenția Metropolitană și Asociația Metropolitană de Transport, de a ne trimite balanțele analitice. Nu le-am primit nici până astăzi! Lucrurile acestea se întâmplă și ele demonstrează că domnul primar nu respectă principiul transparenței activității privind Primăria Municipiului Brașov.

Dorim să semnalăm aceste derapaje și să-i îi aducem aminte domnului primar că, deși în campanie promitea transparență, această promisiune este încălcată în repetate rânduri de către dumnealui, fapt ce prejudiciază comunitatea brașoveană.

Comunicatul este asumat de viceprimarul PNL Sebastian Rusu, dar și de totți consilierii municipali în funcție.

Alte articole:   Trucuri pentru începători: cum se utilizează Windows 10

Presa a cerut un punct de vedere Primăriei asupra celor prezentate de liberali, pe care îl vom prezenta când îl vom primi.

UPDATE

Primăria Brașov a venit cu precizări de la Allen Coliban referitoare la comunicarea infomrațiilor solicitate de consilieri. Nu s-a precizat motivul pentru care nu s-au oferit toate informațiile de la bun început.

Având în vedere că în următoarele săptămâni vor continua discuțiile cu Comisia Economică a Consiliului Local, cu celelalte comisii, dar și cu lideri (sic!) grupurilor politice din Consiliu (sic!) Local, doresc să fac următoarele precizări:

  • toți consilierii au primit astăzi ultimele informații necesare pentru a analiza și discuta proiectul de buget pe anul 2022;
  • în această perioadă toate municipalitățile au desfășurat un sprint pentru a se încadra în termene, în condițiile în care încă așteptăm informații cu privire la anumite categorii de sume pe care urmează să le primim prin transferuri la bugetul local;
  • noi am reușit să publicăm pe site informațiile cerute de lege săptămâna trecută, joi, informații care au fost trimise și consilierilor locali;
  • miercuri am avut o primă discuție de prezentare a indicatorilor macro și a listei de investiții, cu liderii de grup ai celor 3 partide reprezentate în CL;
  • am convocat vineri și astăzi două sesiuni de informare și de discuții cu consilierii locali, în scopul prezentării bugetului;
  • sper ca în următoarele săptămâni să avem discuții aplicate pe fiecare articol și capitol bugetar, iar votul din 11 februarie să reprezinte un angajament al clasei politice față de nevoile și așteptările brașovenilor. Avem mai bine de două săptămâni până atunci și sunt convins că buna credință își va regăsi locul în analiza pe proiectul de buget pentru 2022 – un proiect pe care îl consider bun și echilibrat”
Alte articole:   Guvernul României a aprobat aproape 8.000 de posturi noi în cadrul MAI 

dixit primarul Allen Coliban, cu greșelile gramaticale asumate

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.