blog-logo

publicitate

Șoferul de ocazie al mașinii de poliție din Predeal, reținut 24 de ore

Șoferul de ocazie al mașinii de poliție din Predeal, reținut 24 de ore

O maşină de Poliţie a fost folosită de un individ pentru un clip video pe TikTok, iar acum Poliţia Română face verificări pentru a se stabili cum a reuşit bărbatul să conducă autospeciala Poliţiei.

Poliţia nu știe, încă, cum a reuşit tânărul, care se pare că este din Ilfov, să se urce la volanul unei autospeciale, avea cheile şi chiar a pornit-o, pentru a face un clip video pe TikTok.

„Urmare a apariției în mediul online a unor imagini în care apare un bărbat la volanul unei autospeciale de poliție, aceasta neavând calitatea de polițist, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov este abilitat să comunice următoarele:

În urma verificărilor efectuate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov s-a stabilit faptul că autospeciala de poliție aparține Poliției Stațiunii Predeal, iar videoclipul a fost realizat în seara de 19.01.2022.

Urmare a celor constatate, la nivelul instituției au fost demarate verificări interne, în vederea stabilirii și clarificării stării de fapt. La finalizarea acestor verificări, vor fi dispuse măsuri legale, în consecință”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Brașov.

Alte articole:   Programul centrului de recenzare asistată de la Primăria Făgăraș, prelungit 

UPDATE

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru infracțiunea de „furtul în scop de folosință”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

foto: antena3.ro

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.