blog-logo

Întrebări și răspunsuri din partea specialiștilor despre vaccinarea la copii

Întrebări și răspunsuri din partea specialiștilor despre vaccinarea la copii

Ne apropiem cu pași repezi de începerea campaniei de vaccinare a copiilor cu vârste între 5-11 ani. Am sperat înainte de valul 4 că vom învăța ceva din propria noastră durere și suferință, dar nu prea am făcut acest lucru.

Voi continua dialogul meu imaginar cu mamele copiilor cu vârsta între 5-11 ani, care sunt anunțate că pot să se prezinte, la vaccinare, cu copiii lor, dacă doresc. Oare ce întrebări aș pune ? Ce îngrijorări mi-aș exprima, ca mamă?

Este aprobat vaccinul pentru populația pediatrică? Da, vaccinul este aprobat pentru populația pediatrică cu vârsta de peste 12 ani iar studiile au demonstrat că raportul beneficiu/risc este pozitiv mai ales la copiii care au comorbidități și care prezintă risc crescut de a dezvolta forme severe de SARS-CoV-2.

Pot primi copiii cu vârstă între 5-11 ani vaccinul? Da, vaccinul Pfizer BioNTech poate fi administrat la copii cu vârste între 5-11 ani, dar el se găsește într-un flacon cu capac portocaliu, volumul de injectat este mai mic față de cel administrat la celelalte vârste, acul de administrare fiind și el mai mic și mai fin.

Care sunt elementele care au determinat necesitatea existenței unui vaccin anti COVID-19 la copiii cu vârste între 5-11 ani?

Alte articole:   Doi bărbați drogați la volan, în Brașov

Până la mijlocul lunii Octombrie 2021 aproximativ 8300 de copii din SUA au fost spitalizați pentru COVID-19, iar acesta s-a clasificat în primele 10 cauze de mortalitate la această vârstă.

COVID-19 este un virus care se răspândește de la persoană la persoană via picăturile de salivă bine cunoscutele picături ale lui Pflügge care sunt eliberate atunci când tușim strănutăm sau chiar când dialogăm. Riscurile de transmitere prin fomite și prin intermediul suprafețelor cresc mai ales în locațiile unde măsurile suplimentare de prevenție precum purtatul măștilor, spălatul mâinilor, distanțarea socială nu sunt respectate întru totul.

Care este impactul bolii asupra copiilor? Din toate studiile publicate, marea majoritate a copiilor afectați au vârste între 3.3 și 11 ani. Copiii par a se îmbolnăvi în cadrul familiei lor și par a face forme asimptomatice sau ușoare față de adulți. Cu toate acestea, copiii sunt mult mai puțin testați comparativ cu populația adultă, deși ei sunt cei care fac cele mai multe intercurențe respiratorii.

Copiii de vârstă mai mică, au o încărcătură virală mult mai mare comparativ cu adultul și răspândesc boala cu mult mai multă ușurință din cauza acestui fapt, lucru care a devenit evident în valurile 2 și 3 în momentul redeschiderii grădinițelor și al școlilor. Cel mai mare număr de copii incluși într-un studiu, 2000 de copii, vine din China și demonstrează faptul că 94.1% dintre cei confirmați sau suspecți erau asimptomatici sau cu simptome minime, dar transmiteau virusul cu mare ușurință. Ceea ce este însă mult mai îngrijorător este faptul că copiii pot dezvolta MIS-C despre care am scris într-un editorial anterior.

Alte articole:   Meci decisiv pentru Corona Brașov

Ce este anafilaxia? Este o reacție alergică severă apărută după expunerea la un factor declanșator (alimente, medicamente, înțepături de albine, veninuri etc) cu debut brusc, ale cărei principale semne clinice sunt: debut brusc cu progresia rapidă a simptomelor, afectează căile respiratorii și/sau a respirației și/sau a circulației alături de modificări ale pielii și sau ale mucoaselor, mâncărime, înroșire, edem sau placard urticarian. În general aceste reacții apar imediat și copilul este sub strictă supraveghere medicală, căci așa cum știm stăm post vaccinare minimum 30-45 minute.

Ce este lipotimia? Lipotimia este o reacție relativ frecvent întâlnită după vaccinare mai ales la persoanele cu un anumit profil emoțional. Simptomele se ameliorează extrem de repede atunci când așezăm copilul în clinostatism, adică culcat.

Alte articole:   Inspectoratul Școlar a publicat Ghidul admiterii în liceu 2022

De ce să îi vaccinăm pe copiii cu vârste între 5-11 ani? În primul rând pentru a-i proteja de boală, pe urmă să îi protejăm de boală pe cei cu vârste mai mică decât 5 ani, dar și pentru a favoriza oprirea transmiterii afecțiunii.

Scriu din nou și o voi face mereu despre faptul că în cadrul vaccinării principalele reacții secundare precum febra, durerea și roșeața locală, iritabilitatea sunt mult mai puțin frecvente față de anecdotică existentă. Este extrem de important să facem mereu diferența între fake news și faptul că informația nu este completă.

Este bine să continuăm dialogul onest și deschis între părinți și corpul medical. Mi-ar plăceau să știu că nu uitați că suntem aici să răspundem întrebărilor Dvs și că de dorim să vă informăm corect și pertinent.

Vă doresc o săptămână în care să ne gândim că împreună suntem o comunitate.

  • Conf. Dr. Oana Falup
  • medic sef Pediatrie 1, Spitalul Clinic pentru Copii Brașov

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.