
Inflația, în România, a depășit recordul anului în decembrie și a ajuns la peste 8%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Inflația a crescut și în luna decembrie, în pofida intervențiilor Băncii Naționale de urcare a dobânzii cheie și a ajuns la 8,19%, un nivel record în România ultimilor ani.
„Preţurile de consum în luna decembrie 2021 comparativ cu luna noiembrie 2021 au crescut cu 0,7%. Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2021 comparativ cu luna decembrie 2020 este 8,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2021 – decembrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2020 – decembrie 2020) este 5,1%”, se spune în comunicatul INS, relatează Digi24.
Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna decembrie 2021 comparativ cu luna noiembrie 2021 este 100,51%.
Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2021 comparativ cu luna decembrie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 6,7%.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2021 – decembrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2020 – decembrie 2020) determinată pe baza IAPC este 4,1%.
Cele mai mari scumpiri au fost la gaze, ulei și cartofi
Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,73%, mărfurile alimentare cu 6,69%, iar serviciile cu 4,49%, arată datele INS.
Față de decembrie 2020, gazele naturale s-au scumpit cu 51,57% , iar costul energiei electrice a crescut cu aproape 15%.
Uleiul s-a scumpit constant în ultimele luni. Cu 27% a crescut prețul în decembrie față de aceeași perioadă din 2020. Și pentru cartofi am dat mai mult cu 25 %.
Combustibilii s-au ieftinit cu 0,7% în decembrie față de noiembrie, dar față de aceeași perioadă a anului 2020, creșterea este de peste 20%. La fel și pentru serviciile poștale.
Inflația ar putea ajunge la 9%
Potrivit Digi24, România înregistrează cele mai mari creșteri de prețuri din ultimii 10 ani.
Unii analiști estimează că inflația ar putea urca aproape de 9% dacă măsurile de sprijin pentru facturi mai mici, care expiră la finalul lunii martie, nu sunt prelungite sau înlocuite cu altele.
„Problema cea mai mare e că inflația afectează în mod diferit persoane diferite. Cei care au salariile cele mai mici, ei sunt afectați mult mai puternic pentru că coșul lor de consum nu e coșul mediu pe care îl calculează INS. (…)Toate aceste prețuri vor crește în continuare, ca efect de val 2 și de val 3, și se vor vedea în următoarele 3 până la 6 luni, până când se va stinge efectul acestor valuri successive, a declarat pentru Digi24, Dragoș Cabat, analist financiar.
Inflația a atins recorduri îngrijorătoare nu doar în România, ci în întreaga lume. Statele Unite ale Americii au cea mai mare inflație din ultimii 30 de ani.
Foto: arhiva/evz.ro
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!