blog-logo

Cum vă dați seama dacă ați primit factura la energie fără compensare. Explicațiile ministrului Energiei

Cum vă dați seama dacă ați primit factura la energie fără compensare. Explicațiile ministrului Energiei

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis, marți, că 80% dintre consumatori casnici au beneficiat de compensare şi plafonare la facturile de energie electrică şi în jur de 60% la factura la gaze natural, însă sunt furnizori care au transmis facturi neplafonate şi necompensate.

Virgil Popescu a explicat cum îți poți da seama dacă ai primit factura la curent fără compensare. El a precizat că sunt furnizori care au transmis facturi neplafonate şi necompensate, şi de luni, toţi marii furnizori au început să trimită facturile normal.

„Probabil că acest lucru s-a făcut în urma sesizării mele către ANPC şi a controlului care este încă în desfăşurare. Din datele pe care le avem până acum, un singur furnizor a fost pregătit ca până în data de 15 decembrie să emită facturile așa cum scrie în lege. Furnizorii care nu au emis facturile compensate vor fi obligați să le refacă și să nu perceapă penalități pentru oamenii care nu le-au plătit în termen, pentru că vina de a nu face facturile așa cum trebuie este exclusiv a furnizorilor”, a mai afirmat Popescu, potrivit Digi24.

Ministrul Energiei a făcut și câteva precizări importante în această perioadă, explicând cum cum își pot da seama românii dacă au primit factura la curent fără compensare.

„În factura care vine fiecăruia acasă există o rubrică de plafonare, există o rubrică de compensare. Dacă acele rubrici nu sunt, dacă nu există rubrici pentru plafonare și compensare, înseamnă că ori e greșită factura, ori prețul e suficient de jos, sub acele prețuri minime, acolo nu ai ce compensa. Nu vor fi multe cazuri din ianuarie. (…) Evident, dacă vine următoarea factură, și aceea nerefăcută, eu cred că până la urmă se poate merge la retragerea licenței acelui furnizor care nu respectă legea, pentru că nu poți să te joci cu nervii oamenilor, nu poți să te joci cu oamenii ”, a spus ministrul Energiei.

Întrebat dacă un consumator ar trebui să își asume să rămână fără energie electrică sau fără gaz în cazul facturii calculate fără compensare, Virgil Popescu a spus că nu va rămâne nimeni fără energie electrică, nici fără gaz, „pentru că există furnizorul de ultimă instanță”.

Alte articole:   INS: Economia României a crescut cu 5,2% în primul trimestru

Cât despre cei care au plătit deja facturile calculate greșit, Popescu spune că furnizorii „ar trebui să fie obligați să returneze banii, nu să-i scadă din facturile următoare. (…) Au beneficiat de acești bani întocmind facturi, încălcând legea”, a adăugat el, potrivit aceleiași surse.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.