blog-logo

Jos cu politizarea din sportul brașovean! Îți mai aduci aminte, primare?

Jos cu politizarea din sportul brașovean! Îți mai aduci aminte, primare?

Într-un an și un pic de mandat, oamenii de sport din Brașov și iubitorii de sport brașoveni și-au dat seama că toate promisiunile într-ale sportului făcute de Allen Coliban înainte să ajungă primar au fost minciuni și simple petarde electorale. Cea mai mare minciună este, evident, depolitizarea sportului brașovean. Dar, haideți s-o luăm cu începutul.

Pe 1 septembrie 2020, într-o înregistrare video din campania electorală, intitulată „Live de la Stadionul Tineretului (Bartolomeu)”, în care a apărut împreună cu useristul Victor Ilie, Allen Coliban a înfierat cu mânie proletară „managementul sportiv căpușat de politruci”. A făcut-o nu numai atunci, ci de nenumărate ori.

Invocând că implicarea politicului în sport este „cel mai bun exemplu că orașul nostru rămâne în urmă, că decade”, pretendentul (pe atunci) la postul de primar al Brașovului prezenta „10 măsuri pentru dezvoltarea sportului brașovean, de fapt de reconstruire a sportului brașovean pe niște baze corecte și solide”.

Care era cea mai importantă măsură? „Cea mai importantă măsură este depolitizarea sportului brașovean, pentru că am văzut ce înseamnă să ai politruci la conducerea și gestionarea fondurilor publice, am văzut ce înseamnă politizarea sportului brașovean și incompetența de la nivelul decizional. Avem nevoie de management sportiv profesionist și managementul acesta începe inclusiv din Primărie. Sunt un om de sport, probabil că mi-este subiectul cel mai simplu să vorbesc și să vin cu soluții”, decreta „Alăn” Coliban.

Ba chiar a vorbit de bugetarea, mai corect ne-bugetarea sporturilor profesioniste (fotbal, handbal, hochei, baschet etc.) din fonduri publice. „Este contrar unor principii europene, pentru că la nivel de Comisie europeană există această idee că nu trebuie și nu e corect să intervii cu banul public într-o competiție liberă, într-o competiție deschisă”, afirma, neprihănit.

Totul a fost praf aruncat în ochii brașovenilor, cel mai bun exemplu fiind modul cum primarul a preluat fotbalul de la Corona pe propriul său club privat, apoi a gestionat și a finanțat din bani publici noul proiectul fotbalistic ce a rezultat, struțo-cămila Corona – Scotch Club – FC Brașov Steagu Renaște.

Directorul userist de la CSM Corona Brașov

Ajungem și la mult-hulitul club municipal Corona. „Mă angajez ferm că nu vor mai exista numiri politice la clubul finanțat din taxele brașovenilor și toate procesele și procedurile de la club vor fi transparente. Voi avea grijă să construim o strategie pe termen mediu și lung prin care să aducem copiii la sportul de performanță și lumea în tribune”, se bătea cu pumnul în piept proaspătul edil al Brașovului.

„Clubul Sportiv Municipal Corona ar trebui să își găsească identitatea sa, de sine stătătoare, și locul său, să devină un aplicant la viitoarele programe de finanțare ale primăriei, programe pentru sport, care să fie deschise către toate cluburile din Brașov, care aibă la bază un ghid de finanțare și niște criterii pe linia obiectivelor pe care municipalitatea și comunitatea le are”, ne spunea primarul într-unul din jurnalele sale de la ceas de seară.

Despre cum a ajuns un USR-ist din diaspora director la Corona am scris aici.

Părăsim clubul sportiv al orașului și ne îndreptăm spre Primărie. Doar „managementul profesionist începe inclusiv din Primărie”, încerca primarul să ne îmbete cu apă rece. Aici, în echipa lui Coliban, colcăie de specialiști în sport, numai unul și unul.

Sebi Lupu, consilier personal, șofer și poștaș

  1. Sebastian Lupu este unul din consilierii personali, angajați, ai primarului. E un fel de omul bun la toate, dar la nimic concret. Alături de Adriana Miron și Luana Cîrstolovean (acum pe cai mari – secretara primarului, în vechea administrație – subalternă neînsemnată, la IT, a Gabrielei Vlad) formează trioul care filtrează cam tot ce trece prin anticamera primarului.
    Cum are destul timp liber, Lupu și-l ocupă cu sportul. Merge pe la competiții în numele primarului, a devenit șofer de ocazie pentru directorul Coronei, o face pe „poștașul” între primar și Radu Miclăuș, iar de la meciurile de pe „Tineretului” ale FC Brașov Steagu Renaște a fost nelipsit în tur. La ultimul, useriștii și-au ținut de urât între ei: Sebi Lupu și Horațiu Felix Balazs, candidat (locul 19) pe lista USR PLUS la un loc în Consiliul Local Brașov, la alegerile din 2020. Ce repede au trecut băieții dintr-o tabăra într-alta, de la SR Brașov la FC Brașov!
Horațiu Felix Balazs

Comică descinderea lui Lupu împreună cu Alexandru Fogoroș, un alt consilier pe sport de-al lui Coliban, la CSM Brașov, club public aparținând de Ministerul Sportului. Dorind să rezolve accesul la antrenamente pentru niște sportivi de la un alt club, în afara programului sălii de atletism, ei insistau că vor dispune delegarea, acolo, a unui polițist de la Poliția Locală, care doar să descuie și să încuie o ușă, de parcă „Locala” ar fi la cheremul lor și îți blochează oamenii în posturi după ce vrea unul sau altul. Ei, și alții ca ei, cred că dacă se prezintă pe unde merg ca fiind „consilieri ai primarului Coliban”, gata, toate ușile li se deschid, toți le cad la picioare.

Sebastian Lupu

Sebastian Liviu Lupu este vicepreședintele organizației municipale USR Brașov.

  1. Alexandru Fogoroș e consilier tot pe sport, dar angajat la Direcția Proiecte și Strategii din Primăria Brașov. A participat la multe din întâlnirile organizate de Primărie cu cluburile private din Brașov, fiind antologic momentul când a luat cuvântul și i-a întrebat, senin și serios, pe reprezentanții structurilor sportive: „Cum, cluburile nu sunt SRL-uri (n.n. – societăți comerciale cu răspundere limitată)? Păi de ce nu sunteți SRL-uri? Atunci care e diferența între voi și SRL-uri?”.

Petronela Piticari, psiholoaga de la sport

  1. Petronela Piticari e un fel de maestru de ceremonii atunci când se organizează amintitele ședinte Primărie vs cluburi. Mare specialistă în sport! „De profesie sunt psiholog și am o experiență de 10 ani în Elveția, în sistemul public de asistență socială, unde am lucrat cu copiii cu probleme”, li s-a prezentat aceasta, la un moment dat, reprezentanților cluburilor.

Îi cam place s-o facă pe investigatoarea, de vreme ce a doua zi (luni) după ce profesorul de handbal Florin Paraschiv l-a criticat public pe Allen Coliban pentru „gașca și cumetriile” pe care le-a impus la secția de handbal de la Corona, userista din Gura Humorului-Suceava (conform prezentării via Facebook) a pus repejor mâna pe telefon și a sunat conducerea facultății unde cunoscutul antrenor brașovean predă. Să se intereseze dânsa cine este profesorul Paraschiv și ce hram poartă.

Petronela Piticari

O frământă problema accesului în sălile de sport în afara programului școlar și s-a declarat contrariată că „după ce le-a scris Allen, doar patru directori de școli i-au răspuns” în legătură cu subiectul sălilor din școli. Eee, mais non...

Pentru dânsa nu este nicio diferență între handbal și baschet, a recunoscut-o de față cu toată lumea, așa cum nu e nici între locurile de pe podium și locul… 47 dintr-un clasament, atunci când vine vorba de premierea sportivilor.

Angajată de curând în Primăria Brașov la Serviciul Autoritate Tutelară, Petronela Piticari s-a remarcat ca membru USR Diaspora, în 2019 regăsind-o ca membru în Comisia Naţională de Arbitraj a USR.

Încă unul din Baia Mare la Brașov

  1. Ultimul, dar nu cel din urmă: Cristian Preoteasa-Maier. Un ipochimen venit de la Baia Mare, zonă care ni i-a mai dat aici, la Brașov, pe viceprimarul Flavia Boghiu, pe administratorul public Adriana Miron sau pe directorul de la Corona, Radu Miclăuș. Câte conicidențe!

„Cristinel” ăsta, de nici 30 de ani, cică-i mare specialist și strateg în comunicare pe sport. Atât de specialist o fi încât, după recenta-i descindere în birourile FC Brașov de la Sala de Sport Metrom, nen-su Ioan Mărginean, președintele clubului pus de Coliban, s-a luat cu mâinile de cap și s-a „umplut” de cruci și de „Doamne ferește-mă”.

Cristian Preoteasa-Maier este membru USRPLUS Baia Mare.

ÎN CURÂND: Caterincă maximă cu Radu, trăsnitul Coronei!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.