blog-logo

România a obţinut prima sa victorie la Mondialul Under-20

Selecţionata României a reuşit prima sa victorie la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă pentru tineret Under-20, Divizia a II-a, Grupa A, 4-3 (0-1, 4-1, 0-1), vineri seara, pe Patinoarul Olimpic din Braşov.

După trei eşecuri consecutive, tricolorii au câştigat la limită meciul cu echipa Marii Britanii, după o repriză secundă de excepţie, care a anulat evoluţia mai slabă din celelalte două.

Pentru echipa României au înscris Szilard Gyorgy (21:04), Tamas Kedves (22:06, 38:05) şi Rareş Vasile (23:15). Pentru oaspeţi au punctat Logan Neilson (02:06), Oliver Endicott (39:57) şi Finley Howells (53:45).



În celelalte meciuri ale zilei, Italia a dispus cu 5-1 de Coreea de Sud, iar Spania a învins Lituania cu 2-1.

Italia ocupă primul loc, cu 12 puncte, urmată de Coreea de Sud, 7 puncte, Marea Britanie, 7 puncte, Spania, 4 puncte, Lituania, 3 puncte, România, 3 puncte.

Alte articole:   Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, în vizită de lucru în județul Brașov 



Duminică vor avea loc ultimele meciuri Lituania – Coreea de Sud (13:00), Italia – Marea Britanie (16:30) şi România – Spania (20:00).

Tricolorii au nevoie de victorie pentru a evita retrogradarea sau să obţină cel puţin un punct dacă Lituania va pierde cu Coreea de Sud.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.