blog-logo

EXCLUSIV Fost primar din Cristian, un lider la nivel național ALDE și un funcționar, condamnați definitiv

EXCLUSIV Fost primar din Cristian, un lider la nivel național ALDE și un funcționar, condamnați definitiv

Instanța a decis condamnarea a trei persoane pentru infracțiuni de corupție, într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătora Brașov. Este vorba despre Ionică Anuțoiu, membru în Biroul Național al ALDE, cu rang de vicepreședinte, fostul primar al comunei Cristian, Dragoș Serafim (PSD), și un funcționar din cadrul aceleiași instituții.

De altfel, Primăria Cristian este parte vătămată în cadrul procesului, având în vedere că dosarul a fost constituit ca urmare a unor lucrări contractate la respectiva Primărie.

Cea mai mare pedeapsă pe care o are de executat este omul de afaceri Ionică Anuțoiu, care a încălcat legea în perioada de probă de la o altă condamnare. El a mai fost judecat pentru lovituri cauzatoare de moarte și a scapat cu o condamnare la patru ani de inchisoare, cu suspendare. Anutoiu sustinea ca este nevinovat. El a declarat instantei ca victima ar fi cazut in urma unui gest necontrolat, produs in timp ce incerca sa scape de femeie, care il strangea de brat.

Din ce știm, acesta a fost deja încarcerat la Codlea.

Iată decizia instanței, pe scurt:

„Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 5 luni închisoare aplicată inculpatului Dragoş Serafim în pedepsele componente de 9 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal, 1 an şi 10 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi 1 an închisoare aplicată pentru infracţiunea de uzurparea funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 300 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, pe care le repune în individualitatea lor. În baza 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală, achită inculpatul Dragoş Serafim de sub acuzaţia de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, fapta nefiind prevăzută de legea penală. Înlătură circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. b) Cod penal, reţinute în favoarea inculpatului Dragoş Serafim cu privire la infracţiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal şi uzurparea funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 300 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului Dragoş Serafim pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal, de la 9 luni închisoare, la 1 an şi 6 luni închisoare. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului Dragoş Serafim pentru infracţiunea de uzurparea funcţiei dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 300 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, de la 1 an închisoare, la 1 an şi 8 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an şi 8 luni închisoare, şi o aplică pe cea mai grea, de 1 an şi 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni reprezentând o treime din restul pedepselor, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 2 luni închisoare. Înlătură dispoziţiile referitoare la aplicarea pedepselor complementare şi accesorii faţă de inculpatul Dragoş Serafim. Menţine dispoziţia din sentinţa apelată referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani 6 luni şi 20 de zile închisoare aplicată inculpatului B.B.G. în pedepsele componente de: 8 luni închisoare pentru infracţiunea de uzurparea funcţiei prevăzută de art. 300 Cod penal (faptă din 03.04.2014), 8 luni închisoare pentru infracţiunea de complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal, 1 an şi 9 luni şi 10 zile închisoare pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, 1 an închisoare pentru infracţiunea de uzurparea funcţiei dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 300 Cod penal şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, pe care le repune în individualitatea lor. În baza 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală, achită inculpatul BBG de sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, fapta nefiind prevăzută de legea penală. Înlătură circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. b) Cod penal, reţinute în favoarea inculpatului Becheanu Botaş George cu privire la infracţiunile de fals intelectual şi uzurparea funcţiei (2 fapte). Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului BBG pentru infracţiunea de complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 321 alin. 1 Cod penal, de la 8 luni închisoare, la 1 an închisoare. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului BBG pentru infracţiunea de uzurparea funcţiei, prevăzută de art. 300 Cod penal (faptă din 03.04.2021), de la 8 luni închisoare, la 1 an închisoare. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului BBG pentru infracţiunea de uzurparea funcţiei dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 300 Cod penal şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (faptă din 06.11.2014), de la 1 an închisoare, la 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele de 1 an închisoare, 1 an închisoare şi 1 an şi 4 luni închisoare, şi o aplică pe cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de 8 luni închisoare reprezentând o treime din restul pedepselor aplicate, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani închisoare. Înlătură dispoziţiile referitoare la aplicarea pedepselor complementare şi accesorii faţă de inculpatul Becheanu Botaş George. Menţine dispoziţia din sentinţa apelată referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului Anuţoiu Ionică în pedepsele componente, de 1 an închisoare pentru infracţiunea de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 321 alin. 1 Cod penal şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, pe care le repune în individualitatea lor. În baza 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală, achită inculpatul Anuţoiu Ionică de sub acuzaţia de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal şi la art. 132 din Legea nr. 78/2000, fapta nefiind prevăzută de legea penală. Înlătură circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. b) Cod penal, reţinute în favoarea inculpatului Anuţoiu Ionică cu privire la infracţiunea de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 321 alin. 1 Cod penal. Constată că infracţiunea de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 47 alin. 1 raportat la art. 321 alin. 1 Cod penal a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, în condiţiile art. 41 alin. 1 Cod penal. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului Anuţoiu Ionică pentru infracţiunea de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, de la 1 an închisoare, la 1 an şi 6 luni închisoare. Constată că infracţiunea de instigare la fals intelectual ce face obiectul prezentei cauze a fost comisă în termenul de încercare de 8 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 245/S/09.05.2007 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar nr. 1407/62/2006, definitivă prin decizia penală nr. 4/Ap/15.01.2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 şi art. 96 alin. 4 Cod penal, revocă beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 245/S/09.05.2007 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar nr. 1407/62/2006, definitivă prin decizia penală nr. 4/Ap/15.01.2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov. În baza art. 96 alin. 5 Cod penal raportat la art. 43 alin. 1 Cod penal, adaugă la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţe penală nr. 245/S/09.05.2007 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar nr. 1407/62/2006, definitivă prin decizia penală nr. 4/Ap/15.01.2008, pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie. Înlătură dispoziţiile referitoare la aplicarea pedepselor complementare şi accesorii faţă de inculpatul Anuţoiu Ionică. Înlătură dispoziţiile din sentinţa apelată referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului Anuţoiu Ionică. Constată că persoana vătămată Primăria comunei Cristian nu s-a constituit parte civilă în cauză. Înlătură dispoziţia de confiscare a sumei de 29.150 lei de la inculpatul Anuţoiu Ionică. Ridică măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului Anuţoiu Ionică. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei azi, 09.12.2021”.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Unde sunt rastelurile pentru biciclete în Brașov? De ce școlile nu sunt dotate cu așa ceva?

Leave a Reply

Your email address will not be published.