blog-logo

Braşovul, sub COD GALBEN de ninsori şi vânt!

Braşovul, sub COD GALBEN de ninsori şi vânt!

Precipitaţiile sub formă de ploi şi ninsori vor cuprinde toată ţara, începând cu noaptea de luni spre marţi, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Informarea intră în vigoare astăzi la ora 22 şi expiră miercuri dimineaţă, la ora 8.

În intervalul menționat aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile și se vor acumula cantități ce vor depăși 15…20 l/mp și pe arii restrânse, în special în jumătatea de sud-est, 30…40 l/mp.

La deal și la munte, dar și local în centrul, nordul și nord-estul țării vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și lapoviță, iar în regiunile sudice și sud-estice vor predomina ploile.

Alte articole:   Se prelungeşte codul galben de vreme nefavorabilă!

Se va forma polei pe arii restrânse în Transilvania și Moldova.

Apoi, din a doua parte a zilei de marți, vântul se va intensifica în est, sud-est, în extremitatea de sud-vest și temporar în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45…55 km/h.

Din dimineața zilei de miercuri (8 decembrie) aria precipitațiilor se va restrânge spre regiunile estice și sud-estice.

Brasovul este vizat si de un cod galben de ninsoare şi viscol.

De marţi dimineaţă de la ora 6 şi până miercuri la ora 18, se vor semnala ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, în sudul și estul Transilvaniei, precum şi nordul și centrul Moldovei și zona de munte.

Alte articole:   Se prelungeşte codul galben de vreme nefavorabilă!

Se va depune strat de zăpadă pe alocuri consistent, îndeosebi în zona montană și submontană. În zona montană înaltă, iar pe arii restrânse vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h, viscolind ninsoarea.”, transmite ANM.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.