blog-logo

Ceremonialul militar de 1 Decembrie, de la ora 11.00, pe Bulevardul Eroilor

Ceremonialul militar de 1 Decembrie, de la ora 11.00, pe Bulevardul Eroilor

Ceremonia militar – religioasă dedicată sărbătoririi Zilei Naționale a României va începe la ora 11.00, anununță autoritățile.

Ziua Națională a României va fi sărbătorită în cadru oficial printr-o ceremonie militară organizată de Instituția Prefectului-Județul Brașov și Garnizoana Brașov.

Ceremonia se va desfășura miercuri, 1 Decembrie, în municipiul Brașov, pe Bulevardul Eroilor, începând cu orele 11:00, cu efective aparținând Brigăzii 2 Vânători de Munte ”Sarmizegetusa”, Inspectoratului  de  Jandarmi  Județean “Nicolae Titulescu“, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Țara Bârsei” din județul Brașov și Inspectoratului de Poliție Județean.

În încheierea ceremonialului militar și religios vor defila, prezentând onorul publicului participant la activitate, 250 de militari și 31 de mijloace tehnice, din cadrul Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne.

Alte articole:   Incidența în județul Brașov: 9,24 la mia de locuitori. Moieciu a depășit cota de 17 la mie

La festivitate vor participa prefectul județului, Mihai Cătălin Văsii, președintele Consiliului Județean, Adrian Ioan Veștea, primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, alte oficialități locale, comandanți de mari unități și unități din Garnizoana Brașov, veterani, cadre militare în rezervă și în retragere.

Ceremonii asemănătoare, dar în format restrâns, vor avea loc și în localitățile Predeal, Azuga, Sinaia, Bușteni, Săcele, Hărman și Codlea.

Activitățile se vor desfășura cu respectarea tuturor regulilor și măsurilor stabilite pentru prevenirea îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2, conform legislației în vigoare.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate