blog-logo

Regia Pădurilor Kronstadt a scos la licitație proiectarea pentru un complex de îngrijirea, reabilitarea și protecția ursului brun

Regia Pădurilor Kronstadt a scos la licitație proiectarea pentru un complex de îngrijirea, reabilitarea și protecția ursului brun

Regia Locală a Pădurilor Kronstadt din Brașov a scos la licitație proiectarea pentru un complex de îngrijirea, reabilitarea și protecția ursului brun, finanțat prin POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020) – Axa Prioritară 4. Demersurile pentru acest proiect au nceput de la finalul anului 2019, când s-a depus proiectul pentr a obține finanțarea nerabursabilă.

Contractul prevede elaborarea proiectului tehnic conform prevederilor legale în vigoare ( caiete de sarcini pe specialități, liste de cantități de lucrări elaborate pe baza articolelor de deviz din normativele tehnice, estimare de preț la nivel de proiect tehnic etc 907/2016), documentație tehnică pentru obținerea autorizației și a avizelor de construire( P.A.C), documentație pentru organizarea execuției lucrărilor ( P.O.E) și asistență tehnică din partea proiectantului pe întreaga durată de execuție a lucrărilor.

Contractul ce va fi încheiat cu ofertantul câştigător va fi un contract de achiziţie publică de servicii ce va include : – Proiect Tehnic (PT), DTAC, DDE care se vor realiza în termen de 5 (cinci) luni de zile de la primirea ordinului de începere a serviciilor, dar nu înainte de constituirea garanției de bună execuție. – Asistență tehnică din partea proiectantului ce se va derula pe întreaga perioadă de execuție a lucrărilor și pe perioada de garanție a acestora, până la recepția finală.

Alte articole:   Poveste de viață... Iulian Năstase, prizonier de război, un țăran român cu școală

Valoarea totala estimata este de 224.958,8 de lei plus TVA. Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 14 decembrie 2021, ora 15.00.

Tehnologia de îngrijire şi reabilitare a urșilor are în vedere crearea unei reţele funcţionale de compartimente în care, pe lângă adăpost și liniște, să se asigure condiţiile optime în vederea reabilitării exemplarelor din complex şi posibilitatea ca acestea să se poată hrăni singure în spațiul astfel creat.

Complexul va avea o suprafață totală de 61,2 hectare, care va fi compartimentată astfel: compartiment urs mascul – 41.80 ha, compartiment urs femelă – 16,82 ha, compartiment urs pui – 1,35 ha, compartiment carantină urs mascul – 0,71 ha, compartiment carantină urs femele cu pui – 0,36 ha, compartiment carantină urs pui – 0,14 ha.

Alte articole:   Risc de gradul 4 de avalanşe în Munţii Făgăraş

Aceste compartimente sunt prevăzute, fiecare, cu un punct de hrănire, o adăpătoare, o scăldătoare și căi de acces special amenajate pentru intervenții. Aceste căi de acces sunt folosite doar de personalul responsabil de îngrijirea animalelor.

Un aspect aparte îl constituie compartimentul de reabilitare a puilor de urs. În acest compartiment intervenția personalului va fi cât mai puțin vizibilă posibil, pentru distribuirea hranei urmând a se utiliza o dronă, achiziționată în cadrul proiectului, hrănirea puilor de urs făcându-se în puncte de hrănire diferite, utilizând hrană cât mai diversificată și plasată în diferite locuri pentru a stimula tinerele exemplare de urs să o descopere ca și în mediul natural de viață al ursului. Din acest compartiment unele exemplare de urs vor fi redate mediului natural, iar cele care nu manifestă aptitudini normale mediului de viață sălbatic vor fi introduse în compartimentele complexului, criteriul principal fiind sexul animalului.

Prima etapă în procedură este introducerea exemplarelor de urs în compartimentele de carantină, criteriul departajării fiind vârsta și sexul.

Menționăm că toate exemplarele de urs brun, care vor fi aduse în complex, vor fi consultate și evaluate de către medicul veterinar. înainte de a fi introduse în compartimentele de carantină.

Alte articole:   Se reia testarea elevilor în școli. Noile teste de salivă sunt ambalate în kituri individuale

După 35- 40 de zile petrecute în compartimentele de carantină, fiecare exemplar de urs va fi repartizat în compartimentele corespunzătoare.

Complexul va avea o capacitate de 60 exemplare de urs brun, dintre care 40 masculi, 15 femele, 5 pui.

Toate dotările complexului vor fi asigurate prin proiect (alimentare energie electrică, sistem supraveghere video și cușcă cu platformă pentru transport urși). Pentru reducerea contactului cu omul, regia va achiziţiona, în cadrul proiectului, pe lângă drona necesară hrănirii puilor de urs, și un funicular pentru hrănirea celorlalte efective din cadrul complexului.

Complexul va avea o lungime totală a împrejmuirii este de 5581 m, din care 3800 m împrejmuire exterioară şi 1781 m împrejmuire compartimente interioare.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate