blog-logo

Statul trebuie să dezvolte zonele greu accesibile mediului privat, nu să se așeze la masa pusă

Statul trebuie să dezvolte zonele greu accesibile mediului privat, nu să se așeze la masa pusă

Brașovul este foarte dezvoltat pe segmentul rezidențial și nu are loc pentru industrie în interiorul orașului și nici în zona metropolitană. Deci trebuie un teren în județ, de acord! Doar că Fabrica de zahăr de la Bod este la marginea comunei, gard în gard tot cu sectorul rezidențial.

Cumpărarea unui teren și realizarea unui parc industrial în Bod nu fac decât să mute poluarea din centrul Brașovului mai spre marginea zonei metropolitane, aproape de rezidențialul zonei respective. Iar asta că-i obligăm noi să fie verzi, e vrăjeală de Buftea și poluarea fonică este tot poluare.

Singura problemă pe care o rezolvă cumpărarea de teren acolo este cheltuirea rapidă a unei părți a banilor primiți de la Guvern. Sunt zone în Țara Bârsei sau în Țara Făgărașului unde pot fi dezvoltate astfel de parcuri. Zone fără curent, fără apă, nedezvoltate rezidențial și cu suprafețe de sute, nu zeci, de hectare.

Alte articole:   Trecerea Spitalului Stejeriș de la CNP la Consiliul Județean, pe agenda Guvernului

Și care sunt în proprietatea Statului român sau in exploatare agricolă, având deci prețuri mult mai mici spre gratis, față de un preț de pornire de 2 euro pe mp. Acolo este interesant de investit în infrastructură, de creat, de dezvoltat zone pentru care sectorul privat nu are resurse. Nu în terenuri private, care au de toate!

Ce mă miră la acest demers este preferința Primăriei, în calitate de instituție de stat, în a cumpăra terenuri private, datorită situației juridice certe și a accesului imediat la utilități. Ori tocmai aceasta este menirea Statului, în a dezvolta zone greu accesibile pentru mediul privat, nu a se așeza la masa pusă!

  • Sorin Bâscă,
  • economist
Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate