blog-logo

Iohannis a anunțat pe cine desemnează premier

Iohannis a anunțat pe cine desemnează premier

Liberalul Nicolae Ciucă este premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru a obține în Parlament votul de învestitură al noului Cabinet, care va fi format din PNL, PSD și UDMR.

„În ultimele zile, am lucrat împreună cu celelalte partide să putem să agregăm un program de guvernare și să se constituie o coaliție solidă în Parlament, astfel încât să putem să asigurăm un govern care să asigure practic stabilitatea țării. Practic, cetățenii așteaptă de la noi soluții și să avem un program guvernamental care să fie în măsură să pună în aplicare deciziile pentru implementarea PNRR. E pentru prima data când în programul de guvernare avem un procent substanțial pentru ceea ce înseamnă derularea unui proiect de investiții, soluții, precum și măsuri socialie. Sperăm ca începând de joi să putem să ne apucăm serios de treabă”, a afirmat premierul desemnat.

Alte articole:   Brașovul, pe locul al IV-lea în țară în ceea ce privește numărul salariaților

Anterior, PSD a acceptat, în ședința Consiliului Național, că primul premier va fi de la Partidul Național LIberal, principiul de guvernare al noii coaliții fiind o rotație de premier după un anumit interval.

În condițiile în care liberalii l-au propus pe Nicolae Ciucă pentru funcția de premier, acesta a fost numele cu care cele trei partide din noua coaliție, PNL-PSD-UDMR au mers la Cotroceni. Social-democrații au votat în unanimitate și pentru structura guvernului, așa cum a fost negociată. Ciolacu le-a spus colegilor că a făcut concesia renunțării la premier pentru a-și impune pachetul social

Conducerea PSD a votat în unanimitate, atât pentru intrarea la guvernare, în coaliția cu PNL și PSD cât și pentru structura Guvernului, cu cele 21 de ministere, în formula cu premier PNL. În ședință, Marcel Ciolacu a fost felicutat de colegi pentru modul în care a negociat această alianță. Președintele PSD a transmis, potrivit surselor, că a făcut această concesie de a ceda premierul pentru a impune pachetul social, cu majorările de pensii, salarii și alocații. 

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.