blog-logo

Reparații la rețelele de canalizare de pe strada Fagurului!

Reparații la rețelele de canalizare de pe strada Fagurului!

În urma verificărilor realizate de către reprezentanții Companiei Apa și cei ai constructorului angajat pentru lucrările din cadrul Contractului CL8F, au fost constatate unele neconformități la rețeaua de canalizare de pe strada Fagurului.

Astfel, în perioada 28 – 29 octombrie 2021, pe această stradă vor fi realizate verificările finale ale lucrărilor la rețelele de canalizare executate în zonă, precum și remedierile defectelor de execuție. Intervalul orar în care se vor executa aceste tipuri de lucrări este 08.00 – 18.00, în dreptul imobilelor 48 – 52 – 54 – 61E – 66.

Valoarea întregului contract este de aproximativ 57,49 milioane de lei, inclusiv TVA, confinațat de Compania Apa Brașov. Facem precizarea că aceasta este perioada premergătoare recepției la terminarea lucrărilor, după care urmează punerea în funcțiune.

Alte articole:   Gheorghiță: Omicron este o variantă cu o contagiozitate crescută, care scapă de sub protecţia anticorpilor şi reuşeşte să dea infecţii atât la persoanele trecute prin boală, cât şi la cele vaccinate

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate