blog-logo

Braşov Wolves nu se va prezenta la următoarele meciuri din Erste Liga din cauza infectărilor cu Covid-19

Braşov Wolves nu se va prezenta la următoarele meciuri din Erste Liga din cauza infectărilor cu Covid-19

Corona Braşov Wolves a anunţat că nu se va prezenta la următoarele patru meciuri din Erste Liga la hochei pe gheaţă din cauza cazurilor pozitive la Covid-19 din lot şi le va pierde la ”masa verde”, după ce conducerea ligii regionale a refuzat reprogramarea partidelor.

„Conducerea acestei ligi nu se dezminte. Am cerut de bun simţ reprogramarea meciurilor, iar răspunsul (aşteptat de altfel) a fost unul negativ. Înainte de a solicita reprogramarea meciurilor, împreună cu antrenorii şi restul staff-ului am făcut o analiză a situaţiei jucătorilor şi astfel am ajuns la concluzia că nu putem deplasa un lot corespunzător numeric în Ungaria (nu valoric). Am fi putut fi prezenţi numeric dacă sâmbătă i-am fi urcat în maşină pe cei care ies din izolare, dar efortul nu ar mai fi avut rost. În această situaţie vom pierde cele patru meciuri la «masa verde»”, a declarat preşedintele clubului, Emilian Cernica, pe pagina de Facebook a grupării de sub Tâmpa.

Alte articole:   Modificări de traseu pe mai multe linii RATBV, de 1 Decembrie

‘Nu ne rămâne în continuare decât să ne completăm lotul cu străinii care ne lipsesc şi să prindem play-off-ul ligii, dar după ce vom avea lotul complet şi valid, altfel se va pune problema. Personal, consider că şi în acest sezon de ligă, finala va fi tot una românească, cu toată opoziţia unora şi, bineînţeles, sper ca una dintre echipe să fie a noastră”, a mai spus Cernica.

SC Miercurea Ciuc a învins-o pe Braşov Wolves în finala ediţiei trecute a competiţiei regionale Erste Liga.

”După marii lideri ai ligii, probabil că era mai bine să mergem în Ungaria cu jucători pozitivi la Covid-19 şi să-i ,,umplem de fericire’. Consider o totală lipsă de fair play sportiv în condiţiile în care s-a pus problema unei pandemii şi nu a vreunui moft. Să vedem pe viitor cum va fi gestionată situaţia altor echipe într-o situaţie similară cu a noastră. Până una alta, sănătate multă tuturor!”, a transmis Cernica.

Alte articole:   Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo pentru luna decembrie

Braşov Wolves, campioana României, cu un lot decimat de absenţe (jucători accidentaţi sau testaţi pozitiv la Covid-19) a participat în weekend-ul trecut la meciurile din turul al doilea al Cupei Continentale, în Franţa, dar nu a putut disputa decât două meciuri din cele trei prevăzute, din cauza apariţiei unor cazuri pozitive.

”Lupii” erau programaţi să joace patru meciuri în Ungaria în zilele următoare, în Erste Liga, cu MAC HK Ujbuda, FTC-Telekom, UTE şi Gyor ETO HK.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate