blog-logo

Despre straja, amprenta ce te ferește de iele și valoarea cămășilor tradiționale românești cu Zorica Donțu

Despre straja, amprenta ce te ferește de iele și valoarea cămășilor tradiționale românești cu Zorica Donțu

Șezătorile sunt o binevenită sursă de bucurie și frumusețe pentru noi toți, pentru suflet și pentru minte. Întâlnirile dintre oameni cu aceleași pasiuni duc mereu la discuții frumoase și povești de spus mai departe. Cu ceva timp în urmă am întâlnit-o în șezători pe Zorica, talentată și determinată în ceea ce face, am simțit eu că lucrurile sunt și mai frumoase decât lasă ea să se vadă.

Ne-am regăsit că eleve în aceeași clasă de Artă Populară la Școală Populară de Artă Brașov. Coase pe pânză de casă, vă spun eu că este foarte greu să cosi pe o pânză neregulată și totuși lucrul să iasă impecabil. Mereu îmbrăcată în ie și cu privirea ascunsă în lucru.

Era pe la sfârșitul acestei primăveri când am rugat-o să îmi acorde un interviu. S-a ascuns și mai mult în lucru la auzul acestei rugăminți. Este frumos să respectăm oamenii și dorințele lor.  

Îmi scrie zilele trecute “Tu chiar ai văzut ceva în mine, acum am ce să îți povestesc, când ne putem vedea?”

Cum să nu iubești așa povești și astfel de oameni?

Am văzut cu ceva timp în urmă o scânteie și scânteia s-a aprins.

Bună Zorica, te rog să te prezinți.

Zorica: Să spun și vârsta? Am 53 de ani și chiar nu știu ce să spun despre mine. Mai bine întreabă-mă tu, la un moment dat o să îmi dau drumul, dar întâi întreabă-mă tu ce vrei să știi despre mine.

Unde te-ai născut, unde ai copilărit?

Zorica: M-am născut în orașul Târgul Secuiesc, în județul Covasna, sunt rezultatul unei familii mixte, mama româncă iar tatăl secui. Între timp, părinții mei au divorțat, eu fiind foarte mică, am crescut la părinții din partea mamei care erau români, sora mea a crescut la părinții din partea tatălui. Drumurile noastre au fost evident separate, ne-am întâlnit când eram destul de mari amândouă și nu prea ne-am găsit puncte comune, ne-am străduit.

Cum a pornit dragostea ta pentru lucru manual?

Zorica: În timp mi-am amintit că totuși am rădăcini și de-o parte și de alta, caut răspunsuri, pentru că nu știu de ce rădăcinile din partea bunicilor care m-au crescut până la vârsta de 8 ani au fost mai puternice, și-au pus amprenta asupra mea. De unde dragostea pentru tradiție? Tocmai de acolo. Eu îmi amintesc cum bunica mea țesea, torcea, cosea, era o gospodină, am avut șansa să o prind și pe străbunica, ea împletea dantelă cu croșetă, am bucăți de dantelă. La una dintre cămășile cusute de mine chiar am aplicat dantelă croșetată de străbunica mea.

Românii în creațiile lor s-au folosit foarte mult de simbolistică, au asociat modelele cu ceea ce vedeau zi de zi în satul lor. Dragostea față de tradiții este bine înrădăcinată, totuși cum te-ai gândit să readuci la viață toate aceste lucruri sau a fost doar o continuare? Vreau să povestești puțin ce faci tu acum. Ce coși acolo?

Zorica: Acum cos o cămașă din zona Argeș. Cum am început să cos? O iau totuși ca un început, în copilărie fiind prea mică aveam 8 ani, dar faptul că am văzut cum se cosea în casă, cred că orice copil care vede în casă cum coase mama sau bunica, la un moment dat când va veni vremea va dori să facă același lucru, nu degeaba se spune că pentru toate trebuie să vină timpul, așa este, trebuie să vină timpul. Poate că ani de zile nu mi-am amintit să pun mâna pe un ac, dar dintr-o dată am simțit că asta vreau să fac. 

Și a început banal cu nevoia soțului meu să aibă o cămașă bărbătească. El fiind înotător, și-au propus ca la concursul la care mergeau și care era chiar de un 1 Decembrie să urce pe podium în cămăși tradiționale. Era într-o vineri iar concursul era sâmbătă și el dorea o cămașă tradițională. Nici dacă o brodam la mașină nu se putea, mergem să cumpărăm una și i-am promis că urma să aibă o cămașă până de ziua lui anul următor.

Prima cămașă a fost o adevărată aventură, o cămașă croită într-un anume fel, cusută pe o anumită pânză cu un model găsit pe internet, a fost ceva, să zicem. Era prima cămașă brodată cu mâna de mine, cusută toată în cruci, cusătura în sine a fost o frumusețe și este o frumusețe, cămașă există.

Alte articole:   Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo pentru luna decembrie

În timp ce lucram la cămașă, am găsit câteva “ferestre” prin care am început să mă uit și să aflu ce înseamnă cămașa tradițională. Fiecare om este construit din povești iar acestea sunt scrise pe cămășile noastre. Și uitându-mă pe geamuri furișat, am aflat secretele și mi-am promis că următoarea cămașă va fi una corectă. N-a fost a două cămașă corectă, a două cămașă a fost una artizanală pe pânză topită croită clasic, dar a treia cămașă, o cămașă pentru soțul meu, a fost într-adevar autentică, a respectat toate rigorile, asta s-a întâmplat cam după un an după ce am început să coș și să studiez.

În această cămașă am pus toate simbolurile care îl reprezintă pe el, o poveste de viață pentru el, este extraordinar de frumoasă

De atunci au început să curgă dorințe, îmi doream și cămășă aia și pe aia și pe aia. Am găsit grupul Șezătoare la Brașov, prima mea șezătoare am descoperit-o la Prejmer la dna Mioara,  acolo a fost prima șezătoare unde eu am apărut cu o cămașă pe care de data asta o coseam pentru mine, era un model cu trandafirași micuți, cu mânecă cusută cu grătar și cu pietricele unde se întâlneau două linii ale grătarului, erau foarte interesantă, dar croită de o croitoreasă unguroaică și cusută de mine.

Doamnele m-au înconjurat și toate au spus “ce coși tu acolo e foarte frumos cum coși, dar nu e ceea ce trebuie” și atunci am avut noroc de sfaturi în adevăratul sens, de la doamne care chiar știau ce înseamnă să coși o cămașă autentică și le-am ascultat și le-am sâcâit și le-am bătut la cap de câte ori mă împotmoleam, și următoarea cămașă a fost ceea ce trebuia să fie și de acolo, nici nu terminam una și apărea dorința de o altă cămașă și de o altă cămașă și am cusut până acum 14 cămăși.

Ce înseamnă drumul unei cămăși autentice, de la sămânța pusă în pământ și cum răsare?

Zorica: Eu nu mă raportez la cămașa actuală cea din ziua de azi, eu ma raportez la cămașa secolului 19 și început de secol 20, cămașa autentică, adevărată, drumul acestei cămăși începea primăvară când femeia semăna cânepa și inul și toamna îl culegea, bătea firele, torcea, țesea, albea și spăla și ce nu făcea, probabil că tot ciclul ăsta dura un an doi până se ajungea la a coase o cămașă, în plus femeia muncea toată vara, doar pe timpul iernii avea timp să coase, și într-o iarnă, la flacăra lumânării sau la lămpașul cu gaz sau în cine știe ce condiții cosea. 

Cred că erau mănate de o dorința fantastică, pentru că e foarte greu să coși la un bec puternic, darămite la un opaiț, sau la o lumânare, cred că dorința era cea care le făcea să poată, și nu cred că reușeau să termine o cămașă bogată într-o iarnă, nu aveau cum, cred că puneau două râuri simetrice, o încheiau și în anul următor în iarna următoare mai adăugau două râuri simetrice până când se ajungea la ceea ce trebuie să fie sau la ceea ce am văzut ca rezultat final.

O cămașă cap coadă cusută, este o muncă fantastică. E o muncă care uneori cere jertfă și sacrificii, te vrea pe tine ca om, efectiv, așa te vrea munca asta

Faptul că o cămașă nu era repetitivă asta însemna că o reprezenta strict pe femeia care a cusut-o.

Alte articole:   Rapelul după prima doză cu AstraZeneca se poate face cu vaccin ARN mesager, fără recomandare medicală

Am văzut cămăși absolut senzaționale, nu vreau să mă gândesc la femeile din spatele cămășilor, pentru că le-aș săruta mâinile în fiecare clipă, pentru că noi în zilele noastre coasem și avem “n” ajutoare pentru a coase o cămașă, noi luăm pânza, firul, avem lumină, ochelari, câte mioape or fi cusut cămașa țînând lucrul așa aproape de ochi, în ziua de azi e ușor să coși dacă ne raportăm la ceea ce era înainte.

Atât mi-s de dragi încât port cu mare drag cămăși vechi, am reușit să îmi fac o colecție de cămăși vechi, cumpărate cum m-am descurcat, cum le-am găsit, nu erau în stări prea bune, dar le îmbrac cu cea mai mare bucurie și sunt fericită în ele, nici nu îmi pasă dacă se uită cineva că nu e o cămășă nouă că e puțin roasă la cutulițe. E cămașa mea. 

Ai mare drag de cusături ai mare drag de oameni dar îmi spuneai că tu cauți valori, ce valori cauți? Care este scopul acestei căutări?

Zorica: Eu m-am gândit așa, cămășile vechi care au 100-150 de ani, nu știu dacă au mai mult, poate că da, dar păstrate în condiții perfecte, în muzee unde se are grijă de ele, pânza asta are o viață până la urmă, nu va dura 300-500 de ani. De ce caut eu valorile în cămășile vechi?

Pentru că eu vreau să creez replici ale acestor cămăși, câte pot eu, poate am șansa să mai coș 5-10-15 cămăși, toate vor fi după cămăși autentice, dacă nu facem asta, cămășile care acum sunt în muzee, care acum sunt cămăși bătrâne, s-ar putea ca urmașii noștri să nu le mai prindă, și să nu mai știe ce înseamnă cămașă autentică decât din fotografii și e păcat, mare păcat.

Cămăși actuale poate să coase oricine, cămașa actuală este de regulă artizanală, mai nou se merge pe un alt tip de cămașă, cămașa urbană, așa este ea intiltulată care e foarte sumară, tot respectul pentru doamnele care își fac și atâta timp, fiind prinse în vârtejul vieții cotidiene să coase și acea cămașă urbană, dar nu vreau ca peste 200 de ani să găsim în muzee doar cămăși urbane.

Ai reușit cum ai spus tu, imposibilul, este ceva ce tu ți-ai dorit, ai simțit, ai trăit, chiar și atunci când aplecai privirea pe gherghef. Care este acel imposibil pe care l-ai reușit și ce dorești să realizezi prin acest imposibil?

Zorica: Când am început să coș și mi-am dat seama că am nevoie de ajutor, pentru a învăța mai mult, am descoperit undeva Șezătoare la București, am zis dacă e București, Bacău atunci trebuie să fie și Sfântul Gheorghe, și am căutat, nimic, nu se poate, mai caut, atelier de cusut ie, coasem ie, am zis hai să merg mai departe dar totuși aproape de mine, și caut Șezătoare Brașov, a răsărit soarele, există acest grup, m-am înscris, și am întrebat cum aș putea să întru și eu în grup, să iau parte la șezători, să devin membru activ, să întreb ce criterii sunt, nu era nici un criteriu, trebuia doar să îți dorești să participi, și să vrei să faci ceva.

Eram atât de bucuroasă încât luna de pe cer dacă mi-ai fi dat-o nu ar fi valorat atât pentru mine, decât faptul că găsisem în sfârșit oameni care să îmi arate ceea ce nu știam eu atunci. Eu simțeam că am nevoie de cineva care să mă îndrume, să îmi țînă mâna că la școală să fac prima litera.

Am continuat să merg la șezători și acolo am învățat, am descoperit niște oameni minunați, care chiar m-au îndrumat, chiar m-au ajutat, mentorii mei, Vasilica Crișan, nu pot să nu îi pomenesc numele, Claudia Moise, ele chiar m-au ajutat.

Alte articole:   Modificări de traseu pe mai multe linii RATBV, de 1 Decembrie

Dorința mea, în momentul în care am văzut că nu există șezătoare la Sfântul Gheorghe, că nu există nimic legat de cusut ie la Sfântul Gheorghe, a fost ca eu să organizez acolo o șezătoare, nu știam nimic atunci, nu știam dacă o să am succes.

Am vrut ca doamnele din Sfântul Gheorghe să aibă o șezătoare a lor locală, am încercat să fac câteva demersuri, aveam nevoie de un spațiu, nu m-am descurcat, dacă obțineai un spațiu cineva voia și chirie pe el, am așteptat momentul ca cineva să mă ajute să îmi ofere un spatiu pentru șezătoare, și am avut norocul să dau peste fundația Mihai Viteazu din Sfântul Gheorghe, ei m-au ajutat și mi-au netezit drumul, au găsit spațiul și le mulțumesc, chiar nu aș fi putut. Există îngeri. Pentru mine dna Peligrad Maria chiar e un înger, m-a ajutat, îi mulțumesc din tot sufletul

Înainte de șezătoarea la Sfântul Gheorghe am încropit la mine acasă o șezătoare, nu aveam fete de la Sfântul Gheorghe, eu aveam fete tot din Brașov, pentru că la Sfântul Gheorghe nu cunoșteam doritoare.

În data de 7 octombrie am avut ședința de deschidere, în care am fost surprinsă să văd 25 de doamne care stăteau, cu distanțare, cu măști, și mă ascultau ce le povesteam eu despre cămăși.

Am zis “cât pot eu să mă bucur”, am fost gâtuită de emoție și mi-au dat lacrimile.

Le-am spus care e intenția mea, că vreau să aduc doar cămașa tradițională în discuție, cine dorește o cămașă tradițională este binevenit.

În dată de 13 octmbrie a fost prima ședința de șezătoare, am fost surprinsă să vină 10 doamne la șezătoare și să spun că am și aripa tânără, am și 5 domnișoare, fete între 14-15 ani maxim 18 ani, au avut ca model de acasă unde mamele lor coseau, și aceste fete își doresc să învețe punctele de cusătură, la un moment dat le va folosi ce vor învăța la această șezătoare. 

Care era vârstă la care se cosea o ie?

Zorica: În trecut se cosea din copilărie. Momentul în care tânăra ținea cu siguranță acul în mâna, și putea să brodeze frumos, egal, o cusătură, era momentul în care începea.

Erau două tipuri de cămăși, erau cele foarte bogate, cusute cu arnici, cusute cu fir auriu sau argintiu cu paiete, cu mărgele, alea erau cămăși de sărbătoare, pe care fetele le scoteau la horă. Eu când povestesc acum văd fata aia îmbrăcată în ie cu obrăjorii îmjuborați cu o floare la ureche și cămașă bogată în horă. 

Mă gândeam acum la Ciuleandra, fata cu floarea în păr și cămașa albă frumoasă

Și mai era cămașa de muncă, tot pe o pânză albă, dar o pânză mai aspră, cânepă cu in și bumbac și era cusută mult mai simplu, aceea era cămașa de muncă.

Suntem ancorați în timpul în care trăim, nu uităm de unde venim dar nici nu mai avem aceleași posibilități la îndemână ca în trecut.

Fiecare femeie care cosea își lăsa amprenta în cusătură, dar știi de ce?  Este o poveste romanțată. Pe vremuri se spunea că doar zânele aveau straie frumoase, ielele. Ielele încingeau hora la miezul nopții și dansau, fetele le pândeau ca să le fure modelele. La un moment dat câteva fete mai curajoase au început să copieze modelele și să își facă și ele haine ca ale zânelor, dar zânele le-au pedepsit pentru că erau doar straiele lor și atunci ce s-au gândit fetele? Să coase acea mică strajă, un mic defect, o mică imperfecțiune, ca să nu supere ielele. 

Straja, amprenta care te păzește de iele

Îți mulțumim, Zorica pentru acest interviu!

Și eu vă mulțumesc!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate