blog-logo

234 – numărul de voturi de care are nevoie Cioloș ca să aibă Guvern

234 – numărul de voturi de care are nevoie Cioloș ca să aibă Guvern

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc astăzi pentru votul de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Dacian Cioloş. Şedinţa începe la ora 10.00.

Conform programului, premierul desemnat Dacian Cioloş va prezenta programul de guvernare şi lista Guvernului. Vor avea loc dezbateri urmate de votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra Programului şi a întregii liste a Guvernului.

Lista cu miniştri şi programul de guvernare au fost depuse luni la Parlament

Candidaţii propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş sunt: Dan Barna – ministrul Afacerilor Externe; Nicu Fălcoi – ministrul Apărării Naţionale; Alin Stoica – ministrul Afacerilor Interne; Stelian Ion – ministrul Justiţiei; Dragoş Pîslaru – ministrul Finanţelor; Cătălin Drulă – ministrul Transporturilor şi Infrastructurii; Cristina Prună – ministrul Energiei; Claudiu Năsui – ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului; George Căţean – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Mihai Goţiu – ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor; Cristian Ghinea – ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene; Ioana Mihăilă – ministrul Sănătăţii; Ionuţ Moşteanu – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei; Oana Ţoiu – ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale; Corina Atanasiu – ministrul Educaţiei; Monica Berescu – ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării; Iulia Popovici – ministrul Culturii; Tudor Pop – ministrul Tineretului şi Sportului.

Marţi, miniştrii propuşi în Cabinetul Cioloş au fost audiaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului, toţi, cu excepţia ministrului propus la Transporturi, Cătălin Drulă, primind avize negative. Drulă a primit aviz favorabil din eroare procedurală, după ce în comisii nu s-au întrunit voturile necesare pentru un aviz nefavorabil.

Alte articole:   Regia Pădurilor Kronstadt a scos la licitație proiectarea pentru un complex de îngrijirea, reabilitarea și protecția ursului brun

Avizul comisiilor la audierea miniştrilor propuşi este consultativ.

Conform Constituţiei şi regulamentelor, Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile. Trebuie să fie prezenţi cel puţin o jumătate plus unu dintre membrii celor două Camere ale Parlamentului.

Pentru a fi învestit, Guvernul Cioloş are nevoie de votul favorabil a 234 de parlamentari. USR are 80 de deputaţi şi senatori şi nicio altă formaţiune politică parlamentară nu a anunţat că susţine Cabinetul propus de Dacian Cioloş.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că parlamentarii liberali vor participa la şedinţă, dar nu vor vota, menţionând că este responsabilitatea premierului desemnat să îşi facă majoritate.

„Decizia de vot a fost luată aseară în Biroul Executiv al PNL: ne vom abţine la voturile pentru candidatura miniştrilor din acest guvern. (…) Noi arătăm aici maturitate şi arătăm un pas sau o deschidere, pentru că noi nu vom vota împotrivă. Parlamentarii PNL nu se vor ridica din bancă şi nu vor merge să pună bila împotriva acestui guvern, aşa cum s-a întâmplat în partea cealaltă, dar din partea noastră arătăm că există deschidere, arătăm că vrem să depăşim acest moment. Ce a fost în trecut a fost în trecut. Haideţi să rezolvăm problema”, a afirmat Cîţu.

UDMR a luat o decizie similară cu cea a liberalilor

Astfel, parlamentarii UDMR vor fi prezenţi în sală, la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind învestirea Guvernului Cioloş, dar nu vor vota, a anunţat liderul deputaţilor Uniunii, Csoma Botond.

PSD va lua o decizie finală în privinţa modului în care se vor comporta parlamentarii social-democraţi la vot într-o şedinţă a conducerii partidului desfăşurată cu o oră înainte de întrunirea plenului reunit, însă liderii PSD au declarat, în mai multe rânduri, că nu vor vota un Guvern propus de Dacian Cioloş.

Alte articole:   Dosarul Doping la Corona: Mariana Tîrcă solicită despăgubiri de 200.000 euro!

„Acest Guvern are foarte mari şanse să pice în Parlament cu cel mai mare număr de voturi. Cred că Cioloş o să bată recordul lui Cîţu, care a picat deja cu cel mai mare număr de voturi. (…) Dacă nu au găsit pe altcineva mai bun decât Mihăilă şi Voiculescu, că mă gândesc că domnul Voiculescu a refuzat şi şi-a pus pupila, e de plâns. Atât timp cât vii cu doamna Mihăilă la Sănătate, cu Năsui, cu toţi ceilalţi care şi-au dat măsura competenţei în acest an în care au fost la guvernare, cred că lucrurile sunt evidente. (…) În şedinţa Biroului Politic Naţional se va decide dacă parlamentarii partidului participă sau nu la şedinţa de plen comun. În principiu, decizia noastră este că nu votăm acest Guvern„, a declarat prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu.

Reprezentanţii AUR au anunţat de asemenea că nu vor susţine un Guvern propus de Dacian Cioloş.

„Nu este o majoritate care să îl susţină pe Dacian Cioloş”, a afirmat copreşedintele AUR George Simion.

Liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, la rândul său, că nu ar susţine ideea unui guvern minoritar, menţionând că grupul pe care îl conduce va avea întotdeauna o atitudine de echilibru.

„Ţinând cont de cum arată lumea reală, pentru că tot timpul trebuie să ne raportăm la lumea reală din jurul nostru şi la problemele reale pe care le au oamenii în momentul de faţă, cred că este o opţiune mai puţin fericită un guvern minoritar, decât un guvern care să aibă sprijin în Parlament – un sprijin predictibil şi pe termen lung”, a subliniat Varujan Pambuccian.

Alte articole:   Modificări de traseu pe mai multe linii RATBV, de 1 Decembrie

Premierul desemnat Dacian Cioloş a făcut un apel, marţi, la parlamentari să treacă peste orgolii politice şi să voteze în favoarea Cabinetului pe care l-a propus, menţionând că acesta oferă soluţii.

„Fac un apel către parlamentari să treacă peste orgolii politice şi să voteze acest Guvern mâine dimineaţă, pentru că, în situaţia în care ne aflăm, acest Guvern este o soluţie şi oferă soluţii. (…) E un Guvern gata să-şi asume soluţii pentru această situaţie de criză, dacă primim votul. (…) Fac apel către parlamentari să iasă din logica strictă a directivelor de partid şi să se gândească la alegători, să se consulte cu cetăţenii şi mâine să aibă un vot responsabil şi să voteze pentru o soluţie care le rezolvă problemele„, a afirmat Cioloş.

În cazul neacordării votului de încredere, Parlamentul, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere, aduce de îndată această situaţie la cunoştinţa preşedintelui României, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru.

În cazul adoptării, Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se înaintează de asemenea de îndată şefului statului spre a proceda la numirea Guvernului.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate