blog-logo

publicitate

18 octombrie – Lucinul, sau Ziua Lupului – o sărbătoare pierdută în negura timpului

18 octombrie – Lucinul, sau Ziua Lupului – o sărbătoare pierdută în negura timpului

La 18 octombrie în satul românesc era sărbătorit Lucinul. Se mai numește Ziua Lupului. Până la mijlocul secolului trecut, sărbătoarea era pregătită cu mare fast, fiind data care marca strângerea lupilor în haite. În Ziua Lucinului, ciobanii obișnuiau să țină post și să facă rugăciuni, pentru ca turmele să le fie ferite de lupi.

Lucinul este o divinitate protectoare a lupilor în tradiția românească. Numele și data de celebrare au fost preluate din Calendarul Ortodox (18 octmbrie, SF. Apostol și Evanghelist Luca). Pentru prevenirea stricăciunilor provocate de lupi se efectuau diferite practici magice: încleștarea dinților de la pieptenii cu care se scarmănă lâna, se interzicea orice activitate de prelucarea lânii, părului și a pieilor de animale.

Alte articole:   CNAIR: Traficul rutier va fi monitorizat până în luna noiembrie 2022 

Conform tradiţiei, în această zi oamenii aveau mai multe obiceiuri menite să îndepărteze lupul din preajma turmelor de oi. Era interzisă scoaterea gunoiului și a cenușii din vatră, ca lupii să nu găsească cărbuni aprinși, care le-ar fi favorizat fecunditatea.

Existau numeroase credințe și superstiții de Lucin. Cele mai multe dintre ele făceau referire la animale. Dacă se încurcau dinţii de la pieptenul cu care se scărmăna lâna, se credea că animalele vor fi ferite de lupi. Seara, femeile nu făceau lâna ghem. În unele zone se spunea că dacă se culcă copilul cu capul pe ghemul de lână, copilul nu mai crește.

Alte articole:   Ministerul Educației anunță evaluări standardizate pentru elevi. Școlile din județul Brașov incluse în programul pilot  

În multe zone din țară, fiind o sărbătoare pastorală dedicată lupilor, mai mult pentru a preveni stricăciunile produse de ei, Lucinul era respectat spunându-se: “Lupul e tot lup, chiar dacă nu ți-a mâncat o oaie.”

Tot în aceeași perioadă se repară acoperișurile, se macină făina pentru iarnă întreagă, se punea la conservare pătrunjel, morcovi, țelină, sfeclă, bostani. În octombrie, dacă frunzele pomilor se îngălbenesc și cad repede, anul ce urmează va fi roditor.

Vitele nu mai ies la păscut iarbă verde pe iszlazuri, ci se trec pe nutreț uscat, scroafele se duc la vier, se scot ultimii cartofi din pământ, se ară miriștile și multe altele. Nu se împrumuta nimic în acea zi și nu se pronunță cuvântul „lup“. De Lucin este recomandat spălatul rufelor cu apă clocotită, pentru a opari gura lupului.

Sursă: Profesor Ion Ghinoiu, agricultura.ro 

Alte articole:   FLORETĂ Corona Brașov, pe podium la Cupa Aramis

Sursa foto: apkpure.com

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.