
Alocările bugetare la începutul anului, la nivelul anului 2021, au lăsat, la nivelul județului Brașov, „descoperite” circa 90 de posturi. Această problemă a devenit acută odată cu încperea noului an școlar.
În urmă demersurilor făcute de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean, (dar și la nivel național de alte inspectorate), la rectificarea bugetară banii alocați Brașovului au acoperit necesarul pentru încă 50 de posturi. Restul de 30 vor fi desființate, dar nu vor fi afectați titulari pe post.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Brașov, Valentin Bucur, se renunță la posturile vacante și la „plata cu ora”. Pe de altă parte, acesta spune că s-au creat aceste situații după ce, din cauza pandemiei și nu numai, s-a micșorat numărul maxim de copii care fac parte din clasele pregătitoare și clasele a V-a, ceea ce necesită resursă umană suplimentară, dar și spații de clasă.
O altă problemă este aceea a mobilității persoanelor, la Brașov venind foarte multe familii din alte județe, dar și copii din zona metropolitană ai căror părinți lucrează în municipiul reședință de județ.