blog-logo

I.T.M Braşov a descoperit mai multe probleme la angajatori care desfăşoară activități în cadrul sectoarelor silvicultură şi exploatare forestieră

I.T.M Braşov a descoperit mai multe probleme la angajatori care desfăşoară activități în cadrul sectoarelor silvicultură şi exploatare forestieră

 
Având în vedere campania organizată la nivel național de către Inspecția Muncii București care vizează acțiuni “de verificare a respectării prevederilor legale de securitate și sănătate în muncă în ceea ce privește modul de utilizare a echipamentelor de muncă și a tehnologiilor de exploatare în parchetele forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere”, aceasta a ajuns, în derulare, la etapa a doua.


Acţiunea are ca obiective diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii ce au acest obiect de activitate, precum precum și creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor din domeniul de activitate menționat în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă și luarea tuturor măsurilor necesare în vederea prevenirii accidentelor de muncă.


Intr-o primă etapă, în urma acțiunilor de control desfășurate la nivelul județului Brașov pe parcursul trimestrului I, au fost verificați un număr de 10  angajatori care desfășoară activitate în cadrul sectoarelor de silvicultură și exploatare forestieră, dispunându-se un număr de 13 măsuri pentru deficiențele constatate.

Cele mai fregvente deficiențe constatate de către inspectorii de muncă brașoveni au vizat: norganizarea activității de prevenire și protecție, neidentificarea zonelor cu risc ridicat, necalificarea personalului -tractorist forestier-, nerealizarea controlului medical prin cabinetele de medicină a muncii, lipsa verificărilor tehnice a instalațiilor de ridicat, nerealizarea instructajului la locul de muncă, precum și nerealizarea instruirii periodice de către conducătorul locului de muncă.


Cea de-a doua etapă se va desfășura pe parcursul trimestrului IV și va avea ca principal obiectiv urmărirea realizării măsurilor dispuse , ca urmare a deficiențelor constatate în etapa de contol, au transmis reprezentanții I.T.M Braşov.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov