blog-logo

Femeie din municipiul Brașov agresată fizic de către soț și soacră

Femeie din municipiul Brașov agresată fizic de către soț și soacră

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secției 3 Poliție, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  “violența în familie” și ”lovirea sau alte violențe”.

În fapt, la data de 26 septembrie 2021, polițiștii au fost sesizați de către o femeie din municipiul Brașov cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic, atât de către soțul său, cât și de către mama acestuia.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 26 septembrie 2021, în jurul orei 16.30, pe fondul unor discuții contradictorii, femeia în cauză ar fi fost agresată fizic de către soțul său și soacra sa.

Alte articole:   O femeie din Făgăraș a ajuns la spital după ce a fost bătută de fiul său

 În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordine de protecție provizorie, pe o perioadă de 5 zile, față de cele două persoane.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate