blog-logo

RATBV modifică temporar trasee de autobuz în Tractorul. Vezi ce linii de transport se reorganizează

RATBV modifică temporar trasee de autobuz în Tractorul. Vezi ce linii de transport se reorganizează

RATBV anunță că, duminică, 26 septembrie, ia mai multe măsuri de reorganizare a transportului public, cu ocazia desfășurării evenimentului sportiv internațional de alergare pe șosea „Brașov Running Festival”.

Circulația unor linii ce deservesc zona străzilor 13 Decembrie – Zaharia Stancu, va fi modificată temporar.

Astfel, duminică, 26 septembrie 2021, între orele 10.30 și 12.30, circulația autobuzelor pe linia 15 (Avantgarden – Triaj) va fi suspendată, iar în același interval orar autobuzele și troleibuzele care circulă pe strada 13 Decembrie nu vor opri în stația „Colegiul N. Titulescu”, pe sensul spre capătul de linie „Rulmentul”.

De asemenea, pentru a asigura desfășurarea competiției amintite în cele mai bune condiții de siguranță, duminică, pe liniile 7 și 8, vor fi introduse în circulație autobuze.

„Pe parcursul desfășurării competiției sportive pot apărea și eventuale alte schimbări temporare, determinate de măsurile operative dispuse de agenţii Poliţiei Rutiere pe traseul de concurs. Ne cerem scuze clienţilor noştri pentru disconfortul creat şi îi asigurăm că depunem toate eforturile pentru ca, imediat după finalizarea evenimentului, să reluăm circulaţia potrivit orarelor și traseelor obişnuite”, spun reprezentanții RATBV.

Braşov Running Festival se desfășoară în acest weekend și îşi propune să aşeze Braşovul pe harta europeană a marilor competiţii de alergare.

Alte articole:   Testarea pentru COVID ar urma să fie gratuită, în cabinetul medicului de familie

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov