blog-logo

Reprezentanţii Turkish Airlines ar fi interesați să asigure legături aeriene între Ghimbav şi Kazahstan

Reprezentanţii Turkish Airlines ar fi interesați să asigure legături aeriene între Ghimbav şi Kazahstan

Szenner Zoltan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a primit vizita unei delegaţii formate din nouă reprezentanţi ai unor agenţii de turism din Kazahstan, specializate în turismul extern, care participă la un info-tour de patru zile, intitulat „Discover Romania 2021”.

Din delegaţie au făcut parte şi doi reprezentanţi ai companiei aeriene Turkish Airlines.

În deschiderea discuţiilor, Alina Szasz, manager public al CJ Braşov, a făcut o prezentare a judeţului nostru din punct de vedere economico-social şi investiţional, accentuând principalele atracţii naturale, istorice, culturale, gastronomice şi de petrecere a timpului liber, specifice destinaţiei turistice Judeţul Braşov.

Oaspeţii, deja familiarizaţi cu Poiana Braşov pe care au vizitat-o au aflat despre tipurile de activităţi turistice pentru toate anotimpurile care pot fi realizate în cea mai importantă staţiune montană a României, precum şi în alte puncte de interes turistic din judeţ, precum Râşnov – cu cetatea fortificată, Bran – cu castelul lui Dracula, Prejmer – cu biserica fortificată monument UNESCO, sau Vama Buzăului – cu rezervaţia de zimbri şi gastronomia locală.

Ei şi-au manifestat interesul pentru destinaţia turistică Braşov, care ar putea fi inclusă într-un pachet combinat cu litoralul românesc şi Delta Dunării sau ar putea constitui un punct de maxim interes într-un pachet turistic axat pe Transilvania.

„Oaspeţii noştri îşi doresc să viziteze judeţul Braşov, dar au menţionat că în primul rând este importantă colaborarea diplomatică între România şi Kazahstan, pentru înlesnirea obţinerii vizelor. De asemenea, ei îşi doresc să găsescă la Braşov agenţii de turism care să le ofere materiale de prezentare a destinaţiei în limba rusă. Interlocutorii noştri şi-au exprimat disponibilitatea ca în cadrul unui târg naţional de turism din Kazahstan să prezinte şi altor agenţii şi tour-operatori din ţara lor oferta destinaţiei turistice Judetul Braşov, ceea ce pentru noi ar fi un ajutor extraordinar”, a precizat vicepreşedintele CJ Szenner Zoltan.  

Reprezentanţii Turkish Airlines s-au interesat cu privire la stadiul construcţiei Aeroportului Braşov şi la situarea acestuia faţă de obiectivele de interes turistic din judeţ.

Aceştia au menţionat că urmăresc cu interes evenimentele de promovare turistică de tipul celui organizat pentru oaspeţii kazahi, deoarece doresc să vadă deschiderea ambelor ţări în privinţa atragerii turiştilor, astfel încât ulterior să facă o propunere personalizată pentru asigurarea legăturilor aeriene între România şi Kazahstan.

Anul viitor există posibilitatea organizării unui info-trip cu jurnalişti din Kazahstan, pentru promovarea atracţiilor turistice româneşti în ţara din Asia Centrală.  

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate