blog-logo

Ioan Mărginean, despre meciul cu Şelimbăr: “Din ce am văzut, a fost penalty, dar penalty e numai când dă arbitrul”

Ioan Mărginean, despre meciul cu Şelimbăr: “Din ce am văzut, a fost penalty, dar penalty e numai când dă arbitrul”

După înfrângerea suferită de FC Braşov în deplasarea de la Avrig, contra celor de la CS 1599 Şelimbăr, preşedintele FC Braşov Ioan Mărginean speră ca jucătorii să îşi revină şi să câştige cele două meciuri pe care echipa noastră le are de disputant acasă.

“Eu ştiu un singur lucru, echipa noastră va trebui să se redreseze, pentru că după cum s-a pregătit şi condiţiile pe care le avem, îi dă dreptul să spere la mai mult.”, a spus Ioan Mărginean, preşedintele FC Braşov.

Legat de faza controversată din munitul 93 al meciului, atunci când jucători FC-ului au cerut o lovitură de pedeapsă, Ioan Mărginean spune că a fost 11 metri, însă nu vrea să dea vina numai pe abitrii pentru neacordarea lui.

“Din ce am văzut eu pe telefon, a fost penalty, dar penalty e numai când dă arbitrul. Părerea mea e că puteam să avem mai multe puncte, dar nu vreau să dăm vina numai pe arbitrii. Acum rezultatul nu se mai întoarce. Noi trebuie să analizăm. În Liga a 2-a, aşa cum avem noi tineri jucători, sunt şi tineri arbitrii”, a mai spus Ioan Mărginean.

Mugurel Buga, managerul sportiv al clubului, crede şi el că se poate mai bine şi încearcă să îi încurajeze pe baieţi la fiecare antrenament. Dar spune că alta e atitudinea pe care un jucător trebuie să o aibă atunci când joacă la Braşov.

„Am încredere în jucători, sper să treacă peste momentele ăştea grele de după primele etape. Eu am observant o lipsă de încredere, la orice contact al balonului parcă vin cu frică, probabil că unii sunt mai emotivi, unii mai nepăsători. Eu discut cu ei aproape la fiecare antrenament. Nu cred că ne-a surprins cu ceva echipa adversă, poate la atitudine. Toate echipele cu care am jucat au avut atitudine. Sper să nu se supere jucătorii, dar când joci la Braşov trebuie să te implici mult mai mult”, a transmis Mugurel Buga.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov