blog-logo

S-a deschis „sezonul” la capace de canal

S-a deschis „sezonul” la capace de canal

În ultima lună, capacele de canal din fontă au început să dispară în mod constant în zona Centrului Civic al Brașovului. În baza sesizărilor și a verificărilor realizate pe străzile Dobrogea, Griviței, Victoriei și Mihail Kogălniceanu, Compania Apa a intervenit și a înlocuit capacele de canal furate chiar de mai multe ori la aceeași adresă.

Facem precizarea că lipsa acestor capace prezintă pericol de accidentare, mai ales în cazul în care furtul se petrece în timpul nopții.

„Facem apel către toți locuitorii Brașovului să ne sprijine în identificarea responsabililor acestor acte, sesizând Poliția în cazul în care sunt martorii unei astfel de infracțiuni sau Compania Apa la numărul de telefon 0268/926, pe adresa de e-mail clienti@apabrasov.ro sau prin formularul de pe www.apabrasov.ro. O altă cale simplă este un mesaj cu fotografie trimis pe pagina de Facebook oficială, însoțit de adresă pentru intervenție”, se arată într-un comunicat de presă al Companiei.

De asemenea, reprezentanții societății de apă-canal fac apel la Poliția Locală Brașov de a verifica mai des zonele menționate și de a interveni rapid în cazul unei sesizări pe această temă.

Alte articole:   Începe programul internațional de film documentar KineDok, la Brașov 

„Compania Apa nu poate interveni constant în toate zonele unde aceste capace au fost furate și atenționăm populația că se pot produce accidente. De aceea, în spiritul unui spirit civic, îi rugăm pe cetățeni să ne ajute în acest demers”, se mai precizează în comunicat.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.