blog-logo

Poliția Locală Brașov, în control prin magazinele din Coresi. Zeci de firme funcționau ilegal

Poliția Locală Brașov, în control prin magazinele din Coresi. Zeci de firme funcționau ilegal

Poliția Locală Brașov a dat amenzi de zeci de mii de lei în urma verificărilor în rândul comercianților din Coresi Shopping Resort.

Un număr de 159 de societăți care desfășurau activități comerciale în mallul Coresi au fost “vizitate” de polițiștii locali de la Biroul Protecția Mediului şi Activități Comerciale. Aceștia nu au fost la cumpărături, ci au făcut controale timp de aproape două săptămâni, pentru a se asigura că agentii economici respectă legislația în vigoare, respectiv prevederile O.G. nr.99/2000, republicată şi actualizată privind comercializarea produselor și serviciilor de piață , dar și cele ale Regulamentului privind comercializarea produselor și serviciilor de piață în municipiul Brașov (H.C.L nr.587/2019).

Alte articole:   Baschet feminin: S-au stabilit echipele calificate în turneul Final 8 al Cupei României

Din cele 159 de firme deschise în cadrul mallului la momentul verificărilor, 123 aveau toate documentele necesare, adică acord ori autorizație de funcționare. Agenții economici care nu au putut demonstra la momentul controlului că dețineau acord/autorizaţie de funcționare ori firmele care nu aveau deloc aceste acte necesare funcționării, au primit invitații pentru ca reprezentanții legali să se prezinte la sediul Poliției Locale Braşov cu documentele amintite.

O parte dintre aceștia au dovedit că dețineau acord/autorizație de funcționare valabilă, însă 26 de agenți economici au fost sancționați contravențional cu amenzi pentru că funcționau în ilegalitate.

De asemenea, în toate aceste cazuri s-a aplicat și măsura complementară de suspendare a activității comerciale până la data autorizării, conform art.73(1) dinO.G. nr.99/2000, republicată.

Alte articole:   Coliban tocmai a inaugurat prima pistă de curling cu mașini din lume!

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 13.800 de lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.