blog-logo

Povestea lui Andor, pompierul brașovean de 20 de ani care a renunțat la concediu pentru a salva pădurile din Grecia!

Povestea lui Andor, pompierul brașovean de 20 de ani care a renunțat la concediu pentru a salva pădurile din Grecia!

Ministerul Afacerilor Interne a postat, pe pagina de Facebook, povestea brașoveanului care a ales să renunțe la concediu pentru a-și risca viața în Grecia. Întreaga postare, mai jos: 

Eram în concediu când am primit anunțul pe grupul de muncă, de la comandant.

„Deseară se pleacă spre București, iar mâine spre Grecia”.

L-am sunat imediat și i-am spus că vreau să merg și eu. Văzusem situația din Grecia și mă gândeam la cât de greu trebuie să le fie.

În meseria noastră, a salvatorilor, nu există termenul de străin. Suntem oameni și trebuie să ne ajutăm!

Când le-am spus că plec, ai mei s-au temut, dar au înțeles că îmi doresc să fiu acolo și să pun și eu umărul la tot acest efort comun. Acum vorbim zilnic, după ce termin tura.

Intervențiile sunt destul de dificile. Terenul este foarte accidentat, iar din cauza căldurii și a vegetației uscate, pot apărea incendii oriunde. E ca o cursă contracronometru. Trebuie să acționăm imediat ca să stingem focul înainte de a se extinde.

Vorbim des cu localnicii, sunt impresionați de cum ne-am mobilizat și ne mulțumesc pentru ajutor. Chiar ne-au spus că ne consideră de-ai lor.

Cineva ne-a mulțumit chiar în limba română și ne-a oferit apă rece. Astfel de gesturi te copleșesc și îți confirmă că ai ales cea mai frumoasă meserie din lume.

Voi rămâne în Grecia cât va fi nevoie de noi și sper ca la anul să mă întorc aici în vacanță, iar viața să revină la normal.

Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei din cadrul Detașamentului 1 Brașov și de la Secția de Pompieri Zărnești pentru că m-au ajutat să pătrund tainele meseriei de salvator.

Sunt cu adevărat profesioniști, iar peste ani îmi doresc ca, la rândul meu, să le împărtășesc colegilor mai tineri din experiența acumulată.

Chiar dacă suntem pompieri din toate colțurile țării, aici în Grecia, pot spune că ne înțelegem din priviri, pentru că toți știm ce avem de făcut și pe toți ne unește bucuria de a fi salvator.

Și mai știm că ceea ce ne-a adus în această misiune este dorința puternică de a ajuta și dragostea pentru semeni”.

Așa ne-a descris Andor, pompier în vârstă de 20 de ani, din Brașov, experiența lui de până acum din Grecia.

Succes în misiuni, băieți! Suntem mândri de voi toți!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   ISU Brașov: Inundații la Rotbav și Homorod, în urma ploilor torențiale 

Leave a Reply

Your email address will not be published.