blog-logo

Doi tineri, în arest 30 de zile, după ce au furat mai multe bunuri

Doi tineri, în arest 30 de zile, după ce au furat mai multe bunuri

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 4 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că mai multe persoane de sex masculin ar fi pătruns, fără drept, într-un imobil situat pe raza municipiului Brașov, ulterior ar fi pătruns, fără drept, în interiorul unei rulote, iar din ambele locații ar fi sustras mai multe bunuri. Totodată, aceștia ar fi încercat să pătrundă și în interiorul unui beci al unui imobil, fără a fi finalizată această acțiune.

Alte articole:   Accident pe ocolitoarea Braşovului, în această dimineață

 Persoanele în cauză au fost depistate și identificate ca fiind doi tineri, în vârstă de 18 ani din municipiul Săcele și localitatea Tărlungeni, județul Brașov.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 27 iulie 2021, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ulterior, la data de 28 iulie 2021, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Alte articole:   Accident pe ocolitoarea Braşovului, în această dimineață

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov