blog-logo

Muzeul Tradițiilor Codlene prezintă expoziția de pictură „Tăceri”

Muzeul Tradițiilor Codlene prezintă expoziția de pictură „Tăceri”

Muzeul Tradițiilor Codlene are bucuria de a vă invită la o nouă expoziție de pictură, organizată de d-na Anca Timis din Brașov, ce va fi inaugurată joi, în data de 29.07.2021, ora 17:30.

Despre Anca Timiș ar fi multe de spus, însă vă aducem în atenție doar câteva dintre calitățile care o desăvârșesc din punct de vedere artistic și anume: este absolventă a Școlii de Arte Brașov, profesoară de arte la Liceul Honterus, poetă, predă cursuri de caligrafie și arte vechi persoanelor cu nevoi speciale, copiilor mari și mici sub forma de terapie prin artă, fiind mereu preocupată de frumos și de readucerea în contemporan a unei părți din tainele vechi ale scrisului, ale cărților și mai ales ale obiectelor de scriere atât de speciale.

Alte articole:   Psihologii brasoveni- lângă părinți, profesori și elevi

Expoziția „Tăceri” reprezintă o conexiune între pictură, caligrafie și poezie, prin intermediul căreia artista își expune pe pânză o parte din gândurile poetice interioare ce reflectă mici secrete bine tăinuite de-a lungul timpului.

Cele 12 lucrări ce vor fi expuse, sunt realizate prin tehnică mixtă: acrilic, ulei, marker, medium-uri de artă și diverse materiale (exp. dantelă).

Procesul realizării acestor lucrări a fost realizat în momentele de liniște și de introspecție ale artistei, ceea ce a contribuit și la titlul expoziției, atât de sugestiv.

„În fața artei, de cele mai multe ori, rămânem tăcuți și adânciți în interior!”– Anca Timiș

Vă așteptăm cu drag să descoperiți prin această expoziție expresia materială a unor trăiri interioare!

Alte articole:   Artă sau „artă” în curtea Bisericii Negre?

Intrarea este liberă!

Muzeul Traditiilor Codlene

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov