blog-logo

Scandalul parcărilor: Instanța a suspendat rezilierea contractului cu P&P

Scandalul parcărilor: Instanța a suspendat rezilierea contractului cu P&P

O nouă lovitură pentru administrația Coliban. Este vorba despre procesul intentat de firma P&P SRL, care a contestat în instanță Hotărârea Consiliului Local inițiată de primarul Allen Coliban, pentru rezilierea contractului referitoare la exploatarea parcărilor publice de pe domeniul public.

Solutia pe scurt

„Admite cererea formulată de partea reclamantă SC P&P SRL, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI BRAŞOV, şi în consecinţă: Dispune suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local nr.259 din 6 mai 2021 de aprobarea rezilierii contractului pentru delegarea gestiunii prin concesionarea serviciului de amenajare, organizare şi exploatare a parcărilor cu plată de pe domeniul public al Municipiului Braşov nr. 279/87517/04.09.2020 până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea acestui act administrativ în fond. Ia act că partea reclamanta a arătat că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Tribunalul Covasna. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28.06.2021”. Document: Hotarâre  653/2021

Alte articole:   Coronavirus: Ghimbav și Sânpetru, singurele localități cu incidența de peste 3 la mia de locuitori

Pentru că instanţa a dispus „suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local nr.259 din 6 mai 2021”, practic de astăzi ar trebui plătită parcarea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov