blog-logo

Șoferi drogați la volan prinși, luni, de polițiștii din Brașov

La data de 21 iunie 2021, în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 25 ani, din municipiul București, care conducea un autovehicul pe DN73A, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov.

La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

La data de 21 iunie 2021, în jurul orei 13.50, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 30 ani, din județul Galați, care conducea un autovehicul pe DN73A, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov.

La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.