blog-logo

Un bărbat n-a respectat măsura arestului la domiciliu și a fost prins de polițiști

Un bărbat n-a respectat măsura arestului la domiciliu și a fost prins de polițiști

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “evadarea”.

În fapt, la data de 17 iunie 2021, polițiștii, fiind în executarea atribuțiilor de serviciu specifice liniei de muncă, au procedat la verificarea unui bărbat, în vârstă de 46 ani din municipiul Brașov, aflat în executarea măsurii arestului la domiciliu, măsură dispusă de către Judecătoria Sinaia.

La momentul verificărilor efectuate de către polițiști, bărbatul nu se afla la domiciliu, fiind demarate, de îndată, activități de căutare în vederea depistării persoanei în cauză, ulterior aceasta fiind localizată pe raza municipiului Brașov.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.