blog-logo

Două mii de teste antigen de la Ministerul Sănătății pentru farmaciile din județul Brașov

Două mii de teste antigen de la Ministerul Sănătății pentru farmaciile din județul Brașov

Ministerul Sănătății a început distruirea la nivelul țării a testelor antigen rapide pentru testarea anti-COVID în farmacii.

Potrivit ministrului Sănătăţii, Ioana Mihăilă, în cursul acestei săptămâni au fost distribuite la nivelul întregii ţări un număr de 87.000 de teste antigen rapide pentru testarea în farmacii, transmite Agerpres.

Dintre acestea două mii de teste rapide din stocul Ministerului Sănătăţii vor fi distribuite farmaciilor din județul Brașov care s-au arătat interesate de acest program, pentru ca oamenii să poată afla uşor dacă sunt infectați.

Testele gratuite de la Minister vor avea prioritate

„În cursul acestei săptămâni au fost distribuite 87.000 de teste antigen rapid în toată ţara. Câte 2.000 de teste pe judeţe şi aproximativ 5.000 de teste la nivelul Bucureştiului. Farmaciile care au depus pentru avizare şi care au trecut prin procesul de formare a farmaciştilor care vor recolta efectiv testele antigen pot odată cu distribuirea acestor teste să le solicite de la Direcţiile de Sănătate Publică şi să le utilizeze. Testele au fost puse la dispoziţie gratuit farmaciilor, cu recomandarea de a utiliza prioritar teste puse la dispoziţie gratuit, dar ele pot percepe un cost pentru serviciu, serviciu, care ar trebui să acopere timpul personalului care recoltează, echipamentele de protecţie”, a afirmat ministrul, într-o conferinţă de presă.

Ioana Mihăilă a spus că, potrivit unei evaluări iniţiale, 1.000 de farmacii şi-au exprimat dorinţa de a face teste antigen rapide.

Alte articole:   Investiții de miliarde de euro în infrastructura feroviară din județul Brașov

„În evaluarea noastră iniţială şi-au manifestat dorinţa aproximativ 1.000 de farmacii. Dar nu ştiu în acest moment câte au obţinut avizul”, a arătat ministrul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate