blog-logo

VIDEO Elevii și studenții brașoveni vor primi 100 de burse gratuite pentru cursuri de formare în competențe digitale & IT

VIDEO Elevii și studenții brașoveni vor primi 100 de burse gratuite pentru cursuri de formare în competențe digitale & IT

Digital Nation, împreună cu Agenția Metropolitană Brașov și Primăria Municipiul Brașov, au deschis înscrierile la cele 100 de locuri gratuite din programul național Generația Tech, de formare în programare și competențe digitale. Locurile subvenționate sunt destinate tinerilor, dar și adulților aflați în căutare de formare, specializare și chiar reconversie profesională în domenii cheie din IT.

Bursele Generația Tech oferă formare și specializare gratuită în Competențe digitale, Digital marketing, Dezvoltare web – nivel începător sau intermediar, Java și FullStack Javascript. Cursurile sunt intensive, durează 4 luni, se desfășoară exclusiv online, după un program flexibil, și sunt susținute de mentori români practicieni în companii IT de renume. Cursurile Generația Tech încep pe 15 septembrie 2021, iar pe plan național sunt disponibile peste 1.000 de locuri cu bursă, gratuite pentru cursanți, Brașovul este primul care lansează aceste burse.

Alte articole:   Angajatorii care acordă 200 de lei în plus angajaților cu salarii minime sunt scutiți de la plata impozitului și a taxelor

,,Dragi tineri brașoveni! Mă bucur că Brașovul este partener în cadrul proiectului Generația Tech, proiect care este despre dezvoltarea de competențe digitale, competențe cerute la ora actuală pe piața muncii, cum ar fi programare web sau web development. Cursurile desfășurate în cadrul proiectului Generația Tech sunt acum deschise pentru înscrieri, iar noi oferim tinerilor din zona metropolitană Brașov 100 de burse care acoperă integral valoarea acestor cursuri. Înscrieți-vă pe site-ul generațiatech”, a declarat primarul Allen Coliban.

Bursele Generația Tech sunt disponibile exclusiv pentru locuitorii din Zona Metropolitană Brașov, respectiv din Municipiul Braşov, Municipiul Săcele, Municipiul Codlea, oraşul Râşnov, oraşul Ghimbav, oraşul Predeal, oraşul Zărneşti, comuna Sânpetru, comuna Hărman, comuna Prejmer, comuna Tărlungeni, comuna Bod, comuna Hălchiu, comuna Cristian, comuna Feldioara, comuna Vulcan și comuna Budila.

Alte articole:   Alexandra Crivineanu (PSD): Brașovul este astăzi un oraș lăsat de izbeliște

Cei care doresc să aplice la burse trebuie să aibă domiciliul în zona Metropolitană Brașov, să aibă cunoștințe minime de limba engleză și să aplice online până pe 12 septembrie 2021 la adresa www.generatiatech.ro/Brasov/

,,Pandemia ne-a demonstrat tuturor cât de important e să poți să te adaptezi la schimbare. De aceea, investim în tinerii noștri, pentru a fi mai pregătiți în era digitală, dar și în adulții care își doresc să devină programatori juniori și, de ce nu, să facă reconversia către domeniul digital. Mizăm pe educație continuă și așa încercăm să reducem migrarea forței de muncă și să ajutăm și mediul de afaceri local să se digitalizeze sau să se extindă în domenii de viitor“, a precizat Dragoș David, Directorul General al Agenției Metropolitane de Dezvoltare Durabilă Brașov.

Alte articole:   Unde sunt rastelurile pentru biciclete în Brașov? De ce școlile nu sunt dotate cu așa ceva?

Pentru mai multe detalii despre burse, localitățile eligibile și curricula cursurilor vă invităm să accesați www.generatiatech.ro/brasov/.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.