blog-logo

Cîţu: Veniturile românilor cresc cu adevărat, nu doar pe hârtie. Am luat cele mai bune măsuri pentru economie şi se vede

Cîţu: Veniturile românilor cresc cu adevărat, nu doar pe hârtie. Am luat cele mai bune măsuri pentru economie şi se vede

Premierul Florin Cîţu a anunţat, sâmbătă dimineaţă, într-un mesaj pe Facebook că, potrivit datelor INS, veniturile românilor cresc „cu adevărat”, nu doar pe hârtie, acesta fiind efectul guvernării liberale care este bazată pe reformă şi investiţii, potrivit Agerpres.

După ce INS a anunţat creşterea câştigului salarial mediu nominal net, prim-ministrul afirmă că veniturile românilor cresc cu adevărat, nu doar pe hârtie, iar cu un venit mai mare se pot cumpăra, pe bune, mai multe lucruri.

El aminteşte că INS a anunţat vineri că în aprilie 2021, comparativ cu aprilie 2020, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 11,9%.

„Creşte puternic PUTEREA DE CUMPĂRARE a românilor! INS a anunţat ieri: ‘Aprilie 2021 comparativ cu Aprilie 2020- Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 11,9%.’ Aşa arată o revenire în forţă a unei economii după cea mai mare criza economică din ultima sută de ani. Dar şi mai important INS a anunţă o creştere semnificativa a puterii de cumpărare cu 8.4%”, a scris Cîţu pe pagina sa de Facebook.

Şeful Guvernului subliniază că INS a anunţat o creştere semnificativă a puterii de cumpărare și a făcut referire la câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum, arătând că veniturile românilor cresc „cu adevărat”.

Alte articole:   Ministrul Sănătăţii propune recompense pentru vaccinaţi şi restricţii pentru cei nevaccinați

Indicele câştigului salarial real a fost 108,4% pentru luna aprilie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Acest lucru înseamnă că veniturile românilor cresc cu adevărat, nu doar pe hârtie. Cu un venit mai mare se pot cumpăra, pe bune, mai multe lucruri. Asta înseamnă guvernare liberală, putere de cumpărare mai mare pentru toţi românii. Am luat cele mai bune măsuri pentru economie şi se vede. Reformă în toate cotloanele statului şi investim. Suntem abia la început„, conchide Florin Cîţu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.