blog-logo

Mihaela Cojocariu a dat Sibiul pe Braşov. A renunţat la presă şi acum este un designer vestimentar foarte apreciat

Mihaela Cojocariu a dat Sibiul pe Braşov. A renunţat la presă şi acum este un designer vestimentar foarte apreciat

Mihaela Cojocariu este designerul vestimentar brașovean care creează povești prin ținutele sale, trecând de la reconstituiri istorice până la fantasy și avantgarde. Costumele ei au căutare în special în SUA, dar și în Europa și Australia. A renunțat la presă în 2019 și acum se dedică total micului ei atelier de creație vestimentară și costume de inspirație istorică.

A câștigat câteva premii la festivaluri organizate de Casa de Cultură a Studenților, iar ținutele ei își joacă rolul în diverse proiecte fotografice, video și film din țară și străinătate. Una dintre ținutele ei a „jucat” într-un film horror fantasy din SUA.

Am poposit în atelierul cochet, plin de culoare, atelier în care Mihaela a creat mare parte din lucrările ei vestimentare. De la bun început ne-a întâmpinat și Lilu, o pisicuță tigrată, deosebit de lipicioasă, și parcă ne întreba ce căutăm noi acolo. Pe tot parcursul interviului a acompaniat în tonalități pisicesti discuțiile noastre.

Firele așezate pe raft într-o cromatică ordonată, mașinile de cusut pe masa de lucru, desene de creație și multe accesorii de croitorie așezate frumos fiecare la locul lor, masa de călcat, fierul de călcat și cam tot ce este util într-un atelier de creație vestimentară. O creație uluitoare ne-a întâmpinat, vom povești despre aceasta în material.

Rep.: Mihaela, te rog să te prezinți pentru cititori.

Ce pot să spun despre mine? Am lucrat în presă timp de 17 ani și am lăsat pixul pentru acul de cusut. Și sinceră să fiu nu regret, au fost ani frumoși în presă, am întâlnit oameni minunați, dar la un moment dat am simțit că nu mai este pentru mine. Mi-a adus satisfacții, întradevăr, dar la un moment am simțit că trebuie să fac ceva, ceva mult mai apropiat sufletului meu și designul vestimentar mi s-a potrivit întotdeauna.

Eu sunt povestea acea clasică a fetiței, care de mică făcea hăinuțe la păpuși, desenam, nu știu de ce ai mei nu s-au gândit să îmi ia o mașina de cusut, așa erau vremurile. Am urmat liceul economic și nu cel de arte cum îmi doream, dar într-un final am ajuns tot acolo unde am vrut. Îmi plăcea să scriu și să desenez, de când eram mică îmi doream să fiu designer vestimentar și scriitor. Într-un fel, am ajuns să le fac pe amandoua, poate nu la nivelul la care visam eu când eram mică, dar le-am făcut. Am scris și o mulțime de povești pentru copii și unul dintre visele mele este să scot o carte de povești.  Am revenit la pasiunea mea, aceea de cusut, și când zic asta ma refer că fac totul de la a la z de la proiect până la finalizare.

Rep.: Care au fost începuturile? Când s-a născut acea dorință de a crea haine?

Da, țin minte începuturile. Inițial cream pentru mine, pentru că nu mă regăseam în ce era în comerț și atunci îmi făceam mie haine stilizate. Mai târziu am început să fac, clasica poveste, prietenilor, apoi prietenilor prietenilor și așa practic am ajuns aici.

A urmat partea de vestimentație de inspirație istorică, istoric este mai degrabă ce fac, sau fantasy, pentru că îmi place și una și alta, să recontruiesc cât se poate de aproape de ce era odată, dar și să pornesc de la o idee și să mă duc spre fantasy.

Alte articole:   12 autobuze electrice turcești de 18 m vor sosi la Brașov

A pornit practic de la proiectele foto pe care le făceam, aveam o temă și incercam să fac ceva pentru fotografie, de acolo a început partea istorică. Am văzut că au avut succes și au fost  tot mai apreciate, am început să postez pe un site internațional de handmade, site unde sunt artiști din întreagă lume, pe acest site creațiile sunt mai apreciate, Din păcate la noi nu prea este apreciat acest gen, sau este apreciat dar nu găsești piață pentru astfel de produse.

Pe partea de fotografie colaborez în continuare cu fotografi din Brașov, din Cluj, fotografi care închiriază costume sau pentru care creez costume. De exemplu, gulere victoriene care au fost o comandă pentru un fotograf din Brașov, am refăcut aceste gulere și au ajuns și în Australia, comandate tot de un fotograf.

Rep.: Ai avut un meșter? Un mentor? Ai fost ucenicul cuiva? Ai învățat pe lângă cineva?

Nu am învățat pe lângă nimeni. Am învățat să cos mai mult singură. Am făcut întra-devăr un curs de 3 luni de croitorie, eu și șomerii în Sibiu, era un curs de reconversie profesională, eu m-am dus pentru că îmi plăcea, voiam să învăț pentru mine, asta era imediat după ce am terminat liceul, urmam cursul în paralel cu facultatea, a fost important pentru acel moment, între timp am uitat și am învățat totul de la zero și să construiesc tipare. Aici am învățat foarte mult să prind din zbor și să mă adaptez, luam tipare din revista Burda, porneam de la o idee simplă și transformam un tipar în ce mă gândeam eu că ar trebui să fie. Și aproape că am învățat să inventez tipare.

Rep.: Cum îți alegi materialele? Ce material îți place cel mai mult să folosești în creațiile tale?

Iubesc catifeaua, catifeaua de bumbac mai degrabă, trebuie să o simt, să o văd, am întradevăr și un magazin online, de unde îmi comand anumite materiale exclusiviste, care știu că sunt de foarte bună calitate, după ce le-am încercat și știu sigur că sunt ok, mai cumpăr și de la magazine din Brașov, care tot așa au în special materiale exclusiviste. Este un risc și aici, creezi ceva și este unicat, nu mai găsești încă odată materialul, mai ales străinii merg pe ideea că trebuie să fie exact așa cum au văzut ei modelul inițial,  eu pot să îl fac mult mai fain, unii da, sunt mai deschiși, pentru alții trebuie să fie ca în poza pe care au văzut-o ei. Identic 100% nu se poate. Străinii chiar apreciază asta. Am fost foarte surprinsă de o tânăra, pentru care am făcut o rochiță de mireasă cu maci, și a vrut poze cu mine lucrând în atelier, a vrut să simtă că există un om care lucrează. Parcă dorea să aibă  certitudinea că e hand-made. I-am trimis, am zis că dacă vrea să mă simtă umană i-am trimis, deși eu eram destul de retincentă, dar i-am trimis.

Alte articole:   Rapsodie albastră - expoziţia artistei Claudia Laura Zigman la BoltArt!

Rep.: Cum începi o conversație cu un client?

În general ei încep conversația cu mine, și încerc să le explic, sunt politicoasă, îi ascult, le explic că am nevoie de măsurile lor, pentru  că este vorba de o comandă personalizată pe măsurile lor. Și pentru ei este greu, dar cu cât le ceri mai multe detalii legate de măsurile lor, cu atât ei simt mai mult că este realizată acea comandă pentru ei. Crește valoarea în sufletul lor. Tot așa am avut clienți cărora nu le venea să creadă că e făcută pe măsură lor. Se simt unici.

Rep.: Spre ce țări au călătorit creațiile tale?

80 % din creațiile mele au ajuns în SUA, este cel mai mare cumpărător, dar și în Australia, Elveția, Anglia, Franța, Germania, cam toată Europa am acoperit-o și sunt foarte mândră de asta, dar și în România.

Nu fac doar vestimentații de inspirație medievală sau fantasy ci și casual. Acum lucrez la un proiect pentru o mireasă care vine din București, după ce i-am făcut o costumație pentru o cununie. Pentru acel eveniment a dorit ceva medieval, acum dorește rochia de mireasă, și am și făcut un proiect de rochiță, am desenat modelul.

Rep.: Care sunt cele mai căutate culori pentru creațiile tale?

Cele mai căutate culori? Roșu am avut foarte mult, în principal roșu, albastru, acel albastru electric, verde, și negru, galben, am avut o rochiță galbenă care a avut mare succes.

Rep.: Care a fost primul tău proiect monetizat?

Daaa, țin minte. Acum ceva ani, și tot prin prieteni, țin minte că am făcut o rochiță pentru prietena mea cea mai bună, nu a fost cine știe ce sumă, dar am făcut-o foarte cu drag, a fost o rochiță roșie, era și însărcinată.

Rep.: Una dintre creațiile tale a reprezentat România la un concurs internațional de frumusețe la secțiunea “Brand de țară”.

A fost o costumație pornind de la ideea de iubita lui Dracula. Costumație pe care a purtat-o Alexandra Stroe. Alexandra a reprezentat România în 2019 la un concurs internațional de frumusețe în Polonia, unde a purtat această costumație. A fost foarte apreciată creația. Am lucrat două săptămâni ore în șir la ea, am cusut o mulțime de mărgeluțe, a fost o muncă teribilă și destul de din scurt, pentru că am aflat doar cu două săptămâni înainte că trebuie să fac așa o creație. La secțiunea respectivă, de brand de țară, se lucrează și cu un an înainte de către echipe întregi. Mă bucur că am reușit să o fac și că a fost apreciată, și îmi este dragă.

Rep.: Am fost surprinsă când ai luat decizia de a părăsi presa, aș vrea să ne spui de ce ai făcut acest pas?

Pentru că mie îmi plăcea să scriu doar despre oameni frumoși, și nu poți să scrii în fiecare zi despre oameni frumoși, era și partea cealaltă, care era plină de tristețe, și scriam doar despre tragedii, ajunsesem să trăiesc doar din tragediile oamenilor și nu mai puteam, era prea mult, veneam acasă și brodam floricele, era refugiul meu, practic cusutul a fost refugiul meu, în presă nu m-am mai regăsit, pur și simplu. Am lucrat și la agenție de presă și în presa locală, le-am combinat, făceam un puzzle din toate și când am simțit că nu mai pot să merg pe drumul acesta am renunțat, și nu îmi pare rău.

Rep.: Regreți ceva în această carieră de designer vestimentar?

Am un regret, dar este mult mai vechi, am un regret că nu am făcut liceul de artă, am un regret că nu am făcut facultatea de artă, că am pierdut un tren. Simt așa că l-am prins acum pe scară, și mă agăț și eu de el și merg totuși în direcția  în care mi-am dorit întotdeauna, cam ăsta e regretul meu, că nu am plecat din presă mult mai devreme, pentru că ți-am spus, mi-a fost dragă presă, dar trebuia să plec mult mai devreme.

Alte articole:   Întreruperi de curent pe mai multe străzi din Săcele

Mă bucur că am plecat într-un final din tot ce nu mi-a fost bun, și pe plan profesional și pe plan personal, trebuie să faci niște schimbări când este momentul. Acum mă simt liberă. E tot ce trebuie ca să creez și să merg mai departe, cu greutăți mai mult sau mai puțin, un artist are întotdeauna greutăți, partea asta cu pandemia a fost grea.

Anul trecut în vară am simțit totuși o relaxare, o dorința a oamenilor de a ieși afară, se simțea asta și în vânzări. Începutul anului e întodeauna greu, ianuarie, februarie, martie sunt luni în care îți faci timp să creezi. Am pornit să fac și colecții mai purtabile și să fie un stil să se potrivească cu ce se poartă acum.

Rep.: O întrebare de final de interviu. De ce iubim Brașovul?

L-am iubit dintotdeauna, de când am venit. Eu sunt sibianca, cum am spus, am locuit și în București, unde am început în presă, dar am decis la un moment dat să plec undeva unde să mă simt, să mă regăsesc. La Sibiu, acasă, nu am vrut să mă întorc, simțeam că e ca un fel de înfrângere și veneam în fiecare weekend la Brașov și întrebam lumea pe stradă dacă au un spațiu de închiriat, pentru că așa erau vremurile, nu prea era cu ziar, era complicat, era în 2005.

Am venit la Brașov, am pornit-o de la zero, locuiam într-un demisol, nemobilat, mergeam la probe la ziar, și așteptam să se facă weekend să îmi aduc și eu hainele care erau ba la București, ba la Sibiu.

Am pornit-o chiar de la zero, într-un loc în care nu cunoșteam pe nimeni, nu aveam prieteni, nu aveam cunoscuți, am iubit Brașovul din prima clipă,  și nu l-aș da pe alt oraș.

Creatiile Mihaelei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.