blog-logo

Tur gratuit, în weekend, în Centrul Istoric al Brașovului

Tur gratuit, în weekend, în Centrul Istoric al Brașovului

Brașovenii și turiștii sunt invitați, sâmbătă, să descopere istoria și legendele din Scheii Brașovului, într-un tur ghidat gratuit organizat de profesorul Eugen Moga. Evenimentul denumit “Drumul Troițelor din Scheii Brașovului” vă invită la o călătorie fascinantă prin Brașvoul de odinioară. Tot ceea ce doriți să știți despre Brașovul Vechi și despre Schei puteți afla, gratuit, în cadrul acestui proiect.

Traseul cuprinde cele mai pitorești locuri din Scheii Brașovului. Trecând pe la troițe și vizitând cât mai multe astfel de borne ale trecutului. Vom face câteva popasuri și la Belvedere, unde Cetatea Brașovului își arată întreaga splendoare și de unde se pot face fotografii. Vom trece pe străduțe neștiute pentru cei care nu locuiesc în Schei. Vreau să spun că strada Sforii, atât de mediatizată, nu e unică la noi în Brașov. Am avut tot felul de invitați, au fost și din străinătate în câțiva ani. Am făcut și câteva trasee de noapte Nu intenționez să merg cu grupuri foarte mari, întrucât va trebui să ne așteptăm unii pe alții și se va lungi timpul excursiei”, a declarat organizatorul evenimentului, Eugen Moga.

Aflat la cea de-a 7-a ediție, evenimentul își propune să fie interactiv. Brașovenii locului își vor spune poveștile de viață trăite în Schei. Turul a fost un real succes până în prezent. Toți cei care doresc să participe la această călătorie inedită sunt așteptați, sâmbătă, de la ora 16.00, în Piața Unirii. Organizatorii estimează că excursia va dura aproximativ două ore.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate