blog-logo

Educație Juridică Brașov – CCR: indemnizația de creștere copil poate fi urmărită silit

Educație Juridică Brașov – CCR: indemnizația de creștere copil poate fi urmărită silit

Prin decizia nr. 232/2021 publicată în M.Of. 549 din 27 mai 2021, CCR a stabilit două aspecte extrem de importante: (1) că poate fi urmărită silit indemnizația de creștere a copilului primită de un părinte, dispoziția legală care interzice aceasta fiind neconstituțională; (2) că întreținerea unui copil se prestează în natură, și numai în caz de refuz al executării ei de către părinte se va fixa plata unei pensii bănești.

Mama l-a dat în judecată pe tata pentru a fi obligat să plătească pensia de întreținere pentru copilul rămas la ea, ca procent din veniturile realizate de el. Tatăl a dovedit că se află în concediu de creștere a unui alt copil, astfel că singurul venit pe care îl are este indemnizația de concediu obținută conform OUG nr. 111/2010. A invocat faptul că nu poate fi obligat la plata unei părți din acest venit.

Alte articole:   Pompier de la ISU Braşov, erou în timpul liber: A salvat o femeie imobilizată la pat, dintr-o casă cuprinsă de flăcări

Cu privire la întreținerea copilului de către părinte, CCR a stabilit că:

  • întreținerea înseamnă asigurarea celor necesare traiului, asigurării educației, învățăturii și pregătirii profesionale;
  • este un drept al copilului față de amândoi părinții;
  • este o obligația a părinților indiferent că sunt căsătoriți, necăsătoriți, despărțiți, divorțați, decăzuți din drepturile părintești;
  • un părinte nu poate renunța la această obligație și nu o poate ceda unei alte persoane;
  •  instanța dispune executarea obligației de întreținere prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani, ori de câte ori obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie în natură.

Cu privire la indemnizația de concediu pentru creșterea copilului, CCR a stabilit că:

  • acest drept nu este unul constituțional, ci stabilit la nivel legal;
  • nu este al copilului, ci al părintelui, suplinindu-se veniturile pe care nu le mai are;
  • venitul astfel obținut poate fi urmărit silit pentru alte datorii ale beneficiarului, inclusiv pentru plata pensiei de întreținere datorată unui alt copil.
Alte articole:   FOTO Accident între un camion și un ATV, pe DN73. Trafic blocat între Tohanu Nou și Tohanu Vechi

Puteți să cunoașteți legile accesând portalul legislativ. Cele mai importante acte normative sunt explicate pe înțelesul tuturor de către asociația VeDem Just pe site-ul organizației, pe contul de FB al proiectului de educație juridică și în cadrul aplicației pentru telefonul mobil Lege-n-Dar.

  • Eugen  Târnovan
  • Preşedinte CPMJ Brașov, CPMJ Brașov de pe lânga Curtea de Apel Brașov  partener si promotor al proiectului, Grupul Iubim Brașovul partener al proiectului

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate