blog-logo

Povestea incredibilă a brașoveanului Gabriel Florea: rocker, mecanic în turnătorie, grafician SF, pictor de biserici

Povestea incredibilă a brașoveanului Gabriel Florea: rocker, mecanic în turnătorie, grafician SF, pictor de biserici

Sunt oameni care apar în viața noastră cu un scop, cu un rost anume, rost pe care noi nu îl recunoaștem în primul moment al întâlnirii noastre. Cu răbdare, așteptare și respect, avem șansa de a afla de ce acești oameni ne apar și care este scopul lor.

Gabriel Florea este un astfel de om. Cu un bun simt desăvârșit, căpătat prin cunoașterea și acceptarea vieții și a harului de care a aflat în timp, cu un respect deosebit față de cei din jur, cu un spirit de întrajutorare care uneori pare nefiresc vremurilor noastre și cu o vestimentație mereu în contrast cu cel ce este. Sunt atât de multe de povestit despre Gabriel încât aș răpi din farmecul de a cunoaște un om interesant și în același timp complex.

Cu ceva timp în urmă, având șansa de a promova oameni deosebiți, i-am scris un mic text și am ales câteva poze dintre lucrările lui. Reacția lui a fost atât de caldă încât m-a emoționat.

Oameni ca el ating sufletul dacă îi lași

Vă invit să îl cunoașteți pe Gabriel Florea, să îi cunoașteți harul primit de la Dumnezeu, acela de a picta biserici, și deasemenea să îi cunoașteți viața tumultoasă pe care a dus-o. De la rock, la marșuri stradale pacifiste, de la solist muzical la grafician SF, de la o viață tumultoasă la pictor de biserici, de la mecanic în turnătorie la student la teologie. Vă invit să cunoașteți omul din spatele multor picturi pe care le admirați în biserici.

Așa cum procedez cu fiecare om pe care îl întâlnesc îl invit și pe Gabi să se prezinte cu cuvintele lui.

„M-am născut în 1975, în municipiul Brașov. Am copilărit în cartierul Steagu, unde locuiesc și astăzi. Am urmat un liceu industrial, la Uzina 2, 1990-1994. Uzină la care am lucrat mai apoi timp de 7 ani, ca mecanic în turnătorie. O adolescență tumultoasă și zbuciumată, de căutări și descoperiri, o viață trăită pe extreme. Anii 90, perioadă de rock-n-roll. Am petrecut-o ca vocal hip-hop, a unor formații de muzică punk-hardcore: The Țăluzi, Amalgam și Rabla. Numele de scenă și totodată porecla , Ropărul. Din 1993, am fost membru al clubului de Science-Fiction Antares, până astăzi. Am activat ca grafician SF. Expoziții și premii, tabăra Sf Atlantykron, Quasar- Iași, Buzău, Jibou etc. Grafică publicată In Almanah Anticipația, revista Anticipația, revista String.

A ratat căsătoria cu o țigancă din Jibou

În tot acest timp, mi-am căutat răspusurile la întrebările existențiale și despre Dumnezeu, frecventând biserica și cercurile de credincioși. În 2002, am luat drumul pribegiei prin țară, ca ucenic într-o echipă de pictori bisericești, sub oblăduirea unui maestru pictor din Gura Humorului. Alături de această echipă am petrecut pe șantierele de pictură a peste 20 de biserici și catedrale din Bucovina, Ardeal și Moldova. Perioadă în care am făcut anii de ucenicie și stagiatură, la școala de pictură bisericească, a Patriarhiei Române. În 2008, am absolvit examenul de pictură bisericească și am devenit pictor autorizat. Din 2012 pâna în prezent am dus aproape de final, pictarea a două biserici din zona Buzăului. In prezent sunt student, anul II, la Facultatea de Teologie București, secția Artă Sacră. Pe plan sentimental, sunt necăsătorit. O tentativă de căsătorie a fost in 2010, după o prodigioasă relație cu o țigancă dintr-o șatră de țigani din Jibou. Pe viitor intenționez să absolv facultatea și să pictez biserici până la sfârșitul vieții.„

Rep.: De ce ai ales pictura bisericească ?

De fapt ea m-a ales pe mine. Eu nu prea m-am priceput să fac alegeri în viață. Iar dacă am ales vreun drum, el nu a avut continuitate. Mi-am dorit să fac multe lucruri. Am străbătut câteva dintre cărările artelor, încercând să mă descopăr și să-mi identific un făgaș prin universul artistic. Scriitura, muzica, sportul, grafica, toate acestea mi-au colorat frumos adolescența și perioada mea cea mai prolifică a anilor 90. Însă niciuna dintre aceste vocații nu au reușit să-mi pecetluiască viața, cu toate că le-am dăruit întreaga mea existență. Până la urmă prin rânduiala Lui Dumnezeu, pictura bisericească m-a ales ea pe mine.

Alte articole:   Baloo de România: Imagini amuzante cu un urs, surprinse în Parcul Național Piatra Craiului

Pictura bisericească m-a ales pe mine

Acest lucru s-a întâmplat în anul 2002, când am intrat într-o biserică din Brașov și care era în plin șantier de pictură. Moment în care toată structura mea lăuntrică a suferit modificări majore.

A fost dragoste la prima vedere. „Trebuie să te apuci de treabă !” mi-a dictat o voce interioară. Preotul pe care îl cunoșteam la acea biserică, m-a recomandat profesorului de șantier să mă primească ca ucenic. La primul contact vizual, profesorul m-a tratat cu o reținere, având în vedere că eram imbrăcat ca un rebel, cu o geacă de rocker și cu bocanci în picioare, în plină vară. Ca să-i satisfacă dorința preotului, profesorul mă acceptă ca ucenic spunându-mi: de săptămâna viitoare să vii la lucru cu haine de scandal și nu cu acestea scandaloase !

Rep.: Ce eveniment din viață te-a determinat să ai o astfel de turnură?

Nu  neapărat un eveniment, ci pur și simplu așa s-au legat lucrurile. Turnura a apărut din senin. M-a luat prin surprindere. Eu nici nu mi-am imaginat până în acel moment că voi ajunge vreodată să pictez biserici. Cu toată viața excentrică pe care o duceam la acea vreme, eram totuși o persoană care mai mergea la biserică. Iar Dumnezeu mi-a oferit șansa să îmbin credința cu talentul practicând această profesie. Cumva am fost pescuit din vâltoarea mării și azvârlit pe puntea unei corăbii.

Rep.: Ce simți când pictezi?

Mă simt ca un descoperitor. Între perete și pensulă stau culorile ce vor da viață la ceea ce am să descopăr. Un preot duhovnic îmi spunea la un moment dat că Dumnezeu a creat și lucrurile din viitor. Tot ceea ce urmează să fie descoperit de către om, până la cel mai îndepărtat viitor, este deja creat de Dumnezeu.

Noi dăm doar praful la o parte de pe Creație

Și devenim astfel co-creatori la Creație împreună cu Dumnezeu. Prin descoperire. Iar un bun profesor m-a lămurit că nu trebuie să mă mâhnesc atunci când ceea ce pictez nu iese exact așa cum îmi imaginez și cum dorește inima mea, pentru că așa trebuie să fie de la creație. Așa e creat de Dumnezeu de la bun început. Pentru că și creația trebuie să aibe dovada unui drum al crucii până la desăvârșirea ei finală, prin noi oamenii.

Pe de altă parte simțirile îmi sunt legate și în funcție de etapele lucrării. La început mă simt alb, gol și sec, precum peretele cu frescă sau pânza. Apoi neîncrezător ca primele linii și tușe de construcție. Iar din aproape în aproape, mă simt tot mai animat și mai colorat, până mă pierd cu totul in compoziția lucrării. Iar atunci nu mai știu ce simt.

Rep.: Povestea de dragoste cu țiganca ti-a influentat viitorul?

O da! Dintr-un punct de vedere m-a ajutat să observ lumea din altă perspectivă. Pe toată perioada relației cu ea am trăit o altă versiune a vieții, asemănătoare cu povestea din lungmetrajul ”Avatar”. Ne-am cunoscut într-o localitate din județul Zalău. În comunitatea ei  am locuit un interval de timp și totul s-a derulat pentru mine ca desfășurându-se într-o altă dimensiune.

Alte articole:   Noaptea Cercetătorilor la Universitatea Transilvania Brașov. Știință interactivă și experimente inedite

M-a rupt de realitatea urbană. Acolo, între țigani am învățat sa fiu om și să mă simt ca un om liber. Să descopăr simplitatea vieții. Am învățat să mă mulțumesc cu ce am, să fiu adaptabil și să iubesc viața cât mai natural. Cu foc și cu pasiune, așa cum o fac ei, țiganii. Cu toate că ea era o țigancă foarte frumoasă, tânără și înțeleaptă, în urbea mea nu prea am fost acceptat cu ea.

Viața mea personală nu este alta decât schela

”Proscrisul”, așa s-ar numi un capitol din viața mea. Povestea e lungă, demnă de un roman. Ideea acestui răspuns la întrebarea dvs. surpriză, este că pictura bisericească a ales din nou pentru mine. Facându-mă să înțeleg că viața mea personală nu este alta decât schela.

Rep.:  Întrebările tale și-au găsit răspuns în pictură?

De când am început ucenicia, am crezut că prin pictură voi evada din zgomotul și vacarmul vieții zbuciumate și al rock n roll-ului cu care eram obișnuit până atunci. Și că voi începe un nou drum mult mai echilibrat și mai liniștit. Însă nu a fost deloc așa, pentru că patimile pe care le aveam și frământările mele au început să năvălească asupra mea cu mai mult aplomb, târându-mă într-o luptă cu mine însumi, din care nu ieșeam niciodată învingător. Dar mă ridicam și mă încurajam de fiecare dată.

Pictam, cădeam, mă rugam, pictam, învățam, iar cădeam

Căutam răspunsuri, iar pictam, și tot așa. Războiul acesta a durat mulți ani. Perioadă în care până la urmă, cu voia Lui, am devenit pictor autorizat și am reușit să pictez două biserici. În tot acest răstimp am reușit să aflu și răspunsurile la întrebările mele, și care sunt de natură duhovnicească. Am înțeles ca locul meu pe schelă nu a fost acela de a picta neapărat un perete. Și că peretele era cel care mă picta pe mine. În chip tainic Dumnezeu a avut răbdare cu mine, restaurându-mă și pictandu-mă prin icoana pe care eu o pictam.

Peretele pe care-l pictam a fost de fapt pictorul cel real, iar eu suportul pentru pictură. Icoana este cea care m-a pictat și m-a restaurat pe mine. Iar de când mi s-a descoperit acest lucru, atunci s-a așternut și pacea în sufletul meu, pentru că lupta mea a căpătat conotații mântuitoare.

Rep.: Îi pui întrebări lui Dumnezeu când pictezi? Știu că una dintre întrebările tale este aceea de ce te-a acceptat ca pictor de biserici pe tine.

Sunt momente când mă trezesc vorbind „singur”, adresându-mă Lui. Nu numai când pictez. De obicei mă vait Lui că nu fac nimic așa cum ar trebui să fac și că aș vrea să mă mai inspire.

Ce și cum ar face El în locul meu, în situațiile pe care le întâmpin în cursul unei zile și mai ales la lucru. Eu niciodată nu am fost un pictor bun și nici acum nu sunt. Întotdeauna am desenat foarte slab.

Din acest motiv, o întrebare frecventă pe care i-o puneam până nu demult, era una răzvrătitoare, de nemulțumire. Aceea, că la ce îmi folosește faptul că sunt pictor, dacă am o mână de ghips?

Smerenia e pensula Lui Dumnezeu. Iar restul ține de perseverență

Pentru ce mai pictez sfinți dacă mâna imi este insensibilă, ca de mort? Îmi certam mâna și plângeam lăngă ea, că eram supărat pe mine, pe mână și pe Dumnezeu. Între timp frustrarea mea s-a disipat, odată ce am înțeles că pe Dumnezeu îL lasă rece aptitudinile și performanțele mele artistice.

Alte articole:   Rata şomajului în județul Brașov s-a stabilizat la un nivel scăzut

Și că doar dragostea pe care o dăruiesc lucrului meu îL interesează mai mult, chiar dacă am neputințe. O pictură simplă și smerită realizată cu multă dragoste, va vibra mai puternic decât o pictură perfectă și trufașă, după care tânjea inima mea.

Rep.: Te-a sfătuit cineva sau chiar convins să apuci acest drum?

Dumnezeu m-a convins pe loc. Instantaneu.

Rep.: Ai mai pictat înainte de a te apuca de pictura bisericească?

Pasiunea mea pentru desen și pictură s-a născut încă din copilărie. La începutul anilor 90, fiind pasionat de literatura science-fiction, devin membru al cenaclului Antares SF. Cenaclu la care timp de 10 ani am colaborat ca grafician și caricaturist.

Prin intermediul clubului, am participat la diferite competiții, tabere, expoziții și festivaluri de SF, cu lucrări de grafică. Am avut bucuria ca unele dintre lucrări, să fie publicate în câteva reviste, în almanahul Anticipația și ca ilustrații pentru coperte de carte. În 1999 am absolvit cursurile de la secția de grafică a Școlii Populare de Artă. Iar în perioada 2000-2002 am profesat ca grafician industrial, la o secție de proiectare a unei intreprinderi din Brașov.

Din 2002, după cum am spus, devin elevul unui pictor bisericesc din Gura Humorului. După 7 ani de ucenicie, în urma unor examene pe care le-am susținut la comisia de pictură bisericească a Patriarhiei și cu voia Lui Dumnezeu, în 2008 sunt autorizat ca pictor bisericesc.

Rep.: Pictezi doar biserici sau și icoane?

La momentul actual, fresca este și va rămâne pentru mine frontul principal de activitate. Locul meu este pe schelă, iar viața mea va fi legată de ea tot restul vieții mele. Icoanele și obiectele de cult pictate, îndeosebi fac și ele parte din acest spațiu sacru al picturii bisericești. Iar atunci când nu mă aflu pe șantierul de pictură al unei biserici, pictez icoane. Numai că icoana nu este chiar punctul meu forte.

Student la Artă Sacră

Mai am de parcurs niște etape. Etape pe care nu am reușit să le depășesc singur, ca autodidact. Multe lacune mai am și la pictura pentru perete. Și pentru asta am luat o hotărâre de a urma cursuri pentru specializare cu profesori buni de iconografie. Acum mă aflu în anul doi de studiu, la Facultatea de Teologie din București, secția Artă Sacră.

Dumnezeu mi-a rânduit să am parte doar de profesori minunați, care mă fac să înțeleg icoana în tot universul ei și să-i descifrez cât mai multe dintre tainele ei teologice și duhovnicești. Iar la cursul de practică, unul dintre cei mai înzestrați mentori iconari, se dedică pentru cizelarea noastră, a mea și a colegilor mei din an. Iar Dumnezeu binecuvântează și împlinește!

Rep.: Ai avut vreun vis /viziune care te-a determinat să iți schimbi viața?

Eu cred că orice om care Îl caută pe Dumnezeu, negreșit are și o experiență duhovnicească. Cel puțin. Iar aceste experiențe sunt personale și de taină. Și bineînțeles că ele schimbă vieți !

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov