blog-logo

Accident de muncă în Cristian. Un bărbat a ajuns la spital

Accident de muncă în Cristian. Un bărbat a ajuns la spital

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.

În fapt, la data de 19 mai 2021, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de muncă în cadrul unei societăți comerciale situată pe raza localității Cristian din județul Brașov.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, fiind în timpul programului de lucru, în timp ce desfășura activități specifice liniei de muncă, ar fi suferit leziuni la nivelul unuia dintre membrele superioare.

Bărbatul a fost transport la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.