blog-logo

Valeriu Gheorghiţă: ,,Șapte milioane de vaccinaţi până la 1 august e un obiectiv realist”

Valeriu Gheorghiţă: ,,Șapte milioane de vaccinaţi până la 1 august e un obiectiv realist”

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivel naţional, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat, vineri, la Târgu-Mureş, că obiectivul privind atingerea pragului de 7 milioane de persoane imunizate anti-COVID-19 până la data de 1 august este unul „realist”, care poate fi atins, însă nu depinde doar de organizarea campaniei de vaccinare, ci şi de disponibilitatea cetăţenilor, relatează Agerpres.

,,Este un obiectiv deja transmis, este un obiectiv asumat. Noi încercăm să creăm toate modalităţile prin care un număr mai mare de persoane care îşi doresc să se vaccineze să poată să facă acest lucru într-un mod cât mai simplu, cât mai facil, să nu mai fim într-un sistem birocratic. (…) Avem în momentul de faţă, din fericire, un număr suficient de doze încât să asigurăm vaccinarea unui număr mai mare de persoane. Cred că acest obiectiv este unul realist, putem să îl atingem, dar depinde de noi toţi, nu doar de cât de bine este organizată logistica procesului de vaccinare, ci şi de disponibilitatea oamenilor de a se vaccina”, a spus Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

,,Beneficiile vaccinării sunt incontestabile. Nu există un vaccin sută la sută eficient. Importantă este atingerea imunităţii colective şi vedem deja în România o evoluţie favorabilă din punct de vedere epidemiologic. România în momentul de faţă este în scenariul verde. Avem sub unu la sută rată de incidenţă cumulată la mia de locuitori la două săptămâni. (…) Deşi nu sunt date din studiile clinice, estimările arată că se menţine eficacitatea vaccinurilor actuale faţă de toate variantele virale circulante”, a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivel naţional.

Sursa: g4media.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.