blog-logo

În ultimele 24 de ore, polițiștii au dat 108 amenzi în valoare totală de 22.000 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii au dat 108 amenzi în valoare totală de 22.000 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.

Activitățile de verificare sunt adaptate permanent de către polițiștii brașoveni, în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel, ieri, 10 mai 2021, polițiștii brașoveni au verificat 580 de locaţii, 45 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 105 mijloace de transport persoane.  

Alte articole:   Cîțu: Salariul minim ar putea crește până la finalul anului

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 101 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 6 aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor priind deplasarea/libera circulație și 1 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a acestora fiind de 22.000 lei.

Totodată, polițiștii au verificat 1.325 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii brașoveni au intensificat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică și au continuat activitățile de relaționare cu organizatorii de evenimente publice/private de pe raza de competență, în vederea transmiterii recomandărilor cu privire la respectarea măsurilor impuse pe timpul stării de alertă.

Alte articole:   Guvernul a adoptat măsurile propuse de CNSU referitoare la obligativitatea Certificatului verde Covid în localitățile cu incidența cazurilor Covid între 3 – 6 la mie

Scopul activităților desfășurate nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege.

Solicităm tuturor cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur!

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov