blog-logo

Săcele: Măsuri dure, până la confiscare vehiculelor, pentru cei care aruncă gunoiul la întâmplare

Săcele: Măsuri dure, până la confiscare vehiculelor, pentru cei care aruncă gunoiul la întâmplare

Primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, a anunţat că vor fi luate măsuri dure împotriva celor care nu păstrează curăţenia şi artuncă gunoiul la întâmplare, pe domeniul public.

„După cum știți, în primul mandat mi-am asumat să punem lucrurile în ordine la Săcele. A pune lucrurile în ordine a constat în a aduce ordinea, corectitudinea și legalitatea în administrația săceleană. A venit momentul să punem lucrurile în ordine și în cartierul Gârcini. Din păcate, cheltuim sute de mii de lei anual pentru a menține curățenia în cartierul Gârcini, în loc ca banii cheltuiți pe curățenie să meargă către zona de investiții”, a declarat edilul.

Primarul este nemulțumit de faptul că mulți dintre locuitori nu apreciază eforturile administrației și continuă să arunce gunoiul la întâmplare.

Alte articole:   Consilierii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru 4 drumuri finanțabile prin Programul Anghel Saligny

„În acest context, în perioada următoare vom demara ample acțiuni împreună cu Garda de Mediu și Poliția Locală pentru a-i sancționa drastic pe cei care aruncă gunoiul la întâmplare și vom trece și la confiscare vehiculelor care transportă și depozitează ilegal gunoiul.Este momentul ca să nu mai existe discrepanță între un locuitor al cartierului Gârcini și oricare săcelean. Ca și administrație nu ne dorim să-i mai lăsăm în urmă pe cei din Gârcini, iar prin Asociația GAL Gârcini se vor face o serie de investiții, dar vom face toate demersurile ca aceștia să plătească taxe și impozite locale, să plătească utilitațile și să își facă contract de salubritate”, a precizat primarul Virgil Popa.

Alte articole:   Restricții multiple la Săcele

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Foto: Arhivă

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.